Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:30 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reuniunea miniştrilor apărării din statele membre NATO, la Bruxelles! Ce cuprinde agenda ministrului Fifor

ro

07 Jun, 2018 12:11 1692 Marime text
Ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, participă, în zilele de 7 şi 8 iunie, la Reuniunea miniştrilor apărării din statele membre NATO, de la Bruxelles, potrivit unui comunicat MApN.

Agenda primei zile va cuprinde prezentarea stadiului implementării posturii aliate de descurajare şi apărare, precum şi modalităţi de eficientizare a acestuia.

Pentru ţara noastră, un interes deosebit îl constituie prezenţa aliată avansată, dedicată flancului estic, şi angajarea mai multor aliaţi în implementarea acesteia.

Un alt domeniu abordat în prima zi a reuniunii, va fi acela al partajării echitabile a responsabilităţilor în cadrul NATO (burden-sharing).

De asemenea, vor fi aprofundate aspecte legate de proiectarea stabilităţii şi lupta împotriva terorismului, precum şi progresul realizat pentru lansarea unei noi misiuni NATO de instruire în Irak.

În cea de-a doua zi a Reuniunii, subiectul principal va fi axat pe cooperarea dintre Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană.

De asemenea, în marja ministerialei NATO, va avea loc și reuniunea țărilor contributoare la Coaliția anti-ISIS, condusă de către secretarul american al apărării, James Mattis.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii