Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:39 25 06 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Razie a polițiștilor locali din Constanța în zona cimitirelor de Paștele Blajinilor. Au fost aplicate amenzi (galerie foto)

ro

07 May, 2019 11:53 455 Marime text
Direcția Generală Poliția Locală Constanța din cadrul Primăriei Municipiului Constanța își desfășoară activitatea în interesul comunității locale și acționează pentru respectarea normelor legale privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și linisții publice precum și pentru menținerea curățeniei și protejării mediului pe raza municipiului Constanța.

Potrivit reprezentanților Direcției Generale Poliția Locală Constanța, în data de 06.05.2019, lucrătorii instituției cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice, circulației pe drumurile publice și activității comerciale au desfășurat o acțiune tematică, în intervalul orar, 14.00-22.00, în zone de interes public din cartierele contănțene: Palas, Inel 2, Brătianu, Compozitori, Baba Novac, Coiciu, Medeea, Casa de Cultură, ocazie cu care au legitimat 39 de persoane și au constatat 34 de abateri de la normele legale, aplicând sancțiuni contravenționale după cum urmează:
  • 3 amenzi pentru nerespecarea unor norme de conviețuire socială, tulburarea ordinii și liniștii publice, consum de băuturi alcoolice în alte locuri decât cele special amenajate,
  • 1 amendă pentru acte de comerț ilicit,
  • 17 amenzi pentru nerespectarea normelor  privind circulația pe drumurile publice,
  • 2 amenzi pentru consum de produse din tutun în spațiu public închis,
  • 9 amenzi pentru fapte de natură antisocială care vizează menținerea curățeniei pe domeniul public al orașului Constanța precum răscolirea gunoiului menajer din containere și aruncatul hârtiilor, ambalajelor cojilor de semințe și a resturilor de țigări și
  • 2 amenzi contravenționale pentru nerespectarea prevederilor HCL nr. 427/2017  privind organizarea și funcționarea activităților comerciale și a serviciilor de piață. 

Cuantumul total al celor 34 de sancțiuni contraventionale care au fost constatate în cadrul acțiunii tematice derulate pe linia menținerii ordinii și liniștii publice a fost de 9.820 lei.

Reprezentanții Direcției Generale Poliția Locală Constanța au mai precizat că, o altă activitate specifică s-a derulat, în perioada 05.05.2019-06.05.2019, în perimetrul zonelor aferente cimitirelor : Central, Municipal, Viile Noi, Palas, Palazu Mare  și Anadalchioi, în scopul de a a asigurara un climat public civilizat prin prevenirea unor fapte antisociale precum cerșetoria și comerțul ilicit cu flori.

În perioada aferentă Paștelui Blajinilor, polițiștii locali au legitimat mai multe persoane care comercializau flori sau apelau la mila publicului, fiind aplicate 5 sancţiuni contravenționale a câte 500 lei, fiecare, pentru acte de comerț ambulant, conform prevederilor Legii nr. 12/1990 republicată privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite și 5 sancțiuni contravenționale pentru exercitarea unor acte de apelare la mila publică, consum de alcool, comportament antisocial agresiv și creearea unui disconfort trecătorilor din zona cimitirelor, în conformitate cu prevederile Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Persoanele care au apelat la mila publică au fost predate reprezentanțiilor serviciilor sociale din cadrul DGAS Constanța pentru luarea măsurilor legale ce se impun în astfel de cazuri.

„Activități similare se vor derula zilnic, iar scopul instituției noastre nu este acela de a-i amenda pe cetățeni sau de a –i împiedica să desfășoare anumite activități în limite legale, ci acela de a crea un climat de ordine și siguranță publică în municipiul Constanța.
 Reamintim numerele de telefon la care cetățenii pot apela cu încredere pentru a semnala situații din sfera noastră de compentență instituțională -0241484205-Dispecerat sau 0799/606142(WhatsApp) cu rugămintea de a transmite fotografii cu ceea ce constată, locul, direcția de deplasare și alte date care să ne permită identificarea rapidă și tragerea la răspundere a celor care săvârșesc fapte antisociale.
Numai împreună putem asigura un climat public civilizat în municipiul Constanța!” - au mai transmis reprezentanții Direcției Generale Poliția Locală Constanța. 

Sursa foto: Poliția Locală Constanța

Ti-a placut articolul?

Comentarii