Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:43 20 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Protest împotriva interzicerii manifestărilor spontane la Cluj

ro

21 Oct, 2018 20:43 414 Marime text
Aproximativ 100 de persoane au protestat duminică seară la Cluj împotriva deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de interzicere a manifestărilor spontane, dar şi împotriva Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul justiţiei, informează Agerpres.

Protestatarii s-au adunat în Piaţa Unirii începând cu ora 18,00 şi unii dintre ei au vorbit la megafon pe temele menţionate, dar şi despre "desfiinţarea PSD", pe motiv că îşi încalcă propriul statut, conform căruia din conducerea partidului nu pot face parte persoane condamnate penal.

Participanţii la protest au răspuns astfel unui apel lansat pe reţelele de socializare sub titlul "Strada e a noastră".

"Sunt cetăţean european şi nu voi fi redus la tăcere. Suntem oameni liberi şi, cu orice risc pentru vieţile noastre personale, nu vom accepta distrugerea democraţiei. Ceea ce vezi aici nu e invitaţia la o adunare publică. Dacă ar fi aşa, ai putea fi amendat/ amendată pentru simplul fapt de a da attend sau a fi prezent/ prezentă într-o piaţă publică sau pe o stradă atunci când "autoritatea" n-are chef să te vadă/ audă acolo. (...) Strada, ca şi piaţa nu au fost niciodată ale statului, municipalităţii, politicienilor, jandarmilor. Ele ne aparţin tuturor - şi acolo vom fi de fiecare dată când vrem să ne facem auziţi", se arată în mesajul respectiv.

Sursă foto cu rol ilustrativ: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii