Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:02 19 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prognoza agrometeorologică. Cum vor fi influențate culturile de temperaturile ridicate din ultima perioadă

ro

07 Jan, 2018 18:34 548 Marime text
Temperaturile ridicate din această perioadă vor imprima ritmuri, în general, normale în desfăşurarea proceselor vegetative ale plantelor, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, în perioada următoare, relevă prognoza agrometeorologică publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) citată de Agerpres.ro.
 
Conform estimărilor, până pe 12 ianuarie, în cultura grâului de toamnă, aprovizionarea cu apă, pe profilul de sol 0-100 cm, va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în cea mai mare parte a ţării. Totodată, deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată şi puternică) se vor înregistra izolat în centrul, estul, nordul şi nord-estul Moldovei, centrul Dobrogei.
 
Regimul termic din aer mai ridicat decât în mod obişnuit va imprima ritmuri în general normale în desfăşurarea proceselor vegetative ale plantelor, în cea mai mare parte a regiunilor agricole.
 
La cerealierele de toamnă (orz şi grâu de toamnă) se va parcurge răsărirea, apariţia frunzei a treia şi înfrăţirea (20-100%), starea de vegetaţie fiind în general bună şi medie.
 
De asemenea, în funcţie de data semănatului, rapiţa se va afla în faza de înfrunzire (7-14 frunze) la nivelul întregii ţări, iar speciile pomicole şi viticole îşi vor continua starea de repaus biologic, în toate plantaţiile.
 
Specialiştii ANM precizează că, în condiţiile agrometeorologice menţionate, lucrările agricole de sezon (arături, fertilizări, lucrări de întreţinere în vii şi livezi) se vor desfăşura pe ansamblu normal.
 
Din punct de vedere meteorologic, intervalul următor se va caracteriza prin menţinerea unui regim termic al aerului mai ridicat decât în mod normal, la nivelul întregii ţări.
 
Astfel, temperatura medie diurnă a aerului se va situa între -2 şi 12 grade Celsius, în toate zonele de cultură, abaterile termice pozitive fiind cuprinse între un grad şi 10 grade Celsius. Maximele aerului se vor încadra între două şi 16 grade, pe întreg teritoriul agricol, în timp ce minimele vor oscila între -5 şi 9 grade Celsius, în cea mai mare parte a ţării, cele mai scăzute valori înregistrându-se în zonele depresionare, local fiind condiţii de producere a îngheţului la sol.
 
În următoarea săptămână se întrevăd precipitaţii predominant sub formă de ploaie, dar şi izolat mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare), acestea fiind însoţite de intensificări de scurtă durată ale vântului, în majoritatea regiunilor.

Sursa: Agerpres.ro.

Ti-a placut articolul?

Comentarii