Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:28 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarii PNL nu trec testul de integritate aplicat de partid

ro

10 Dec, 2015 00:34 1830 Marime text
 
Consiliul Național al PNL se va întruni, vineri (11 decembrie), pentru a adopta criteriile de integritate. Membrii PNL care vor candida la alegerile locale vor fi vizați și de alte criterii, decât cele prevăzute de statut privind procedurile în Justiție. Printre acestea se numără cele legate de conflict de interese și incompatibilități.
 
Ei bine, prim-vicepreședintele PNL, Teodor Atanasiu, a anunţat că în urma aplicării noilor criterii de integritate, ce vor fi adoptate în cadrul ședinței Consiliului Național al partidului, PNL va pierde 100 de primari din totalul de 1.100.
 
"Nimeni, nicio lege din țara asta nu îți interzice să candidezi la primărie, dacă ești cercetat penal. Este prezumția de nevinovăție. Până nu ai o sentintă dată ești un cetățean curat (...) De ce să mă întrebe toată ziua pe mine: cutare care e cercetat, pe ăla de ce îl susțineți?", a spus Atanasiu la Realitatea TV.


sursa foto: revistadealba.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii