Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:17 17 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

​Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat dorinţa României de a adera cât mai repede la spaţiul Schengen

ro

12 Sep, 2018 18:52 398 Marime text
Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat, miercuri, dorinţa României de a adera cât mai repede la spaţiul Schengen, informează Agerpres.ro
 

"Am subliniat sprijinul României pentru gestionarea mai eficientă a frontierelor UE. Am reiterat dorinţa României de a adera cât mai repede posibil la spaţiul Schengen", a spus şeful statului la conferinţa comună cu premierul Regatului Ţărilor de Jos, Mark Rutte, care efectuează o vizită oficială în România.

 
Şeful statului a precizat că relaţia cu Regatul Ţărilor de Jos are o foarte importantă componentă economică, dar şi una socială, el amintind că această ţară este primul investitor şi că numeroase locuri de muncă sunt create în urma investiţiilor olandeze directe în România.
 
El a subliniat şi rolul comunităţii de români din Olanda.
 

"Relaţia bilaterală a primit în ultimii ani o componentă nouă, importantă, interesantă - o comunitate de români, aproximativ 30.000 de români care trăiesc în Olanda, o comunitate preponderent tânără, bine pregătită, bine integrată şi care, cred că pot să spun, contribuie într-un mod foarte pozitiv la dezvoltarea Olandei", a spus Iohannis.

 
Discuţiile dintre cei doi oficiali au vizat şi viitorul UE.
 

"Chiar dacă nu avem opinii identice în toate dosarele, este foarte important de notat că atât Olanda, cât şi România lucrează pe fond la acelaşi deziderat comun: consolidarea unităţii europene", a mai spus Iohannis, care a salutat discursul preşedintelui CE, Jean Claude-Juncker.

 
În acest context, el a subliniat că UE are nevoie de solidaritate reală între statele membre.
 

"Această solidaritate trebuie să vină dintr-un angajament unanim de a respecta tratatele europene, dar, evident, valorile şi principiile cuprinse în acestea. Ca preşedinte al României, am susţinut şi voi continua să susţin efortul neabătut de a edifica un stat modern, bazat pe democraţie consolidată, statul de drept şi drepturile omului. Aceste repere fundamentale sunt reperele noastre naţionale şi ele sunt şi reperele europene pe care le impunem", a evidenţiat şeful statului.

 
Preşedintele Iohannis a arătat că discuţiile s-au referit şi la priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul UE şi la pregătirea Summitului de la Sibiu din 9 mai 2019.
 

"Am căzut de acord cu premierul Rutte că agenda viitoare a UE trebuie să îşi găsească o reflectare corespunzătoare şi în bugetul Uniunii pentru perioada post-2020. În acest context, am subliniat că România, ca viitoare Preşedinţie a Consiliului, va acorda o atenţie prioritară negocierilor cu privire la cadrul financiar multianual. Am arătat, de asemenea, că România este gata să se implice în avansarea dezbaterilor şi pe alte teme importante, precum consolidarea uniunii economice şi monetare, temă importantă pe care am detaliat-o. Noi susţinem că este esenţial ca pe această temă să fie asigurată transparenţa faţă de statele membre din afara zonei euro şi ne bucurăm că Olanda sprijină această abordare. Un subiect aparte pe care l-am abordat a fost şi cel al securităţii interne a UE, inclusiv, sigur, din perspectiva migraţiei. Am semnalat intenţia României de a continua să se implice inclusiv din postura de Preşedinţie în consolidarea elementelor de care dispune UE pentru gestionarea acestor teme, şi este mare nevoie de aşa ceva", a afirmat şeful statului.

 
De asemenea, cei doi au discutat despre ieşirea Marii Britanii din UE.
 

"Ambele state susţin menţinerea unităţii UE 27, finalizarea în această toamnă a acordului de retragere şi au dorinţa ca în viitor relaţia dintre Uniune şi Marea Britanie să fie bazată pe un parteneriat cuprinzător", a spus Iohannis.

 
Cei doi oficiali au abordat şi relaţiile externe ale Uniunii, ambele ţări susţinând o relaţie transatlantică solidă.

Sursa: Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii