Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:38 25 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care Institutul Cantacuzino a trecut în soubordinea MAPN

ro

08 Jan, 2018 17:35 568 Marime text
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea OUG 66/2017, prin care s-a înfiinţat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino", în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, informează Administrația Prezidențială. 
 
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea OUG 66/2017 privind stabilirea unor măsuri în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării şi producerii de mijloace imunoprofilactice, terapeutice şi antidoturi, în vederea asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei.
 
OUG 66/2017 a fost adoptată pe 21 septembrie 2017 şi prevede că se înfiinţează Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino", instituţie de drept public care desfăşoară activităţi de interes strategic în domeniul asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei, în subordinea Ministerului Apărării, prin preluarea patrimoniului, personalului şi activităţii Institutului Naţional de Cercetare "Cantacuzino", aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii, care se desfiinţează.
 
Tot în data de 8 ianuarie 2017, preşedintele Iohannis a semnat şi decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG 47/2017 pentru prorogarea unui termen şi pentru modificarea art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 232/2016 privind industria naţională de apărare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, se mai arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii