Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:51 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premierul luxemburghez, Xavier Bettel, s-a căsătorit cu partenerul său de viaţă

ro

16 May, 2015 08:56 1428 Marime text
Premierul liberal luxemburghez Xavier Bettel s-a căsătorit cu partenerul său belgian, Gauthier Destenay, devenind astfel primul lider din Uniunea Europeană care se căsătorește cu un partener de același sex, transmite AFP, citată de agerpres.ro. Căsătoria a fost oficiată la primăria orașului Luxemburg de Lydie Polfer, primarul capitalei marelui Ducat. Xavier Bettel și Gauthier Destenay (arhitect belgian cu care avea un contract de uniune civilă din 2010), ambii în costume de culoare închisă, au venit de mână la ceremonie. În fața primăriei se adunaseră circa 200 de persoane, care i-au aplaudat la venire. Mirii au revenit după ceremonie pentru a-i saluta și tradiționalul orez a fost aruncat în aer în cinstea lor.

Primul ministru belgian Charles Michel (39 de ani) s-a numărat printre invitați. „Am venit la căsătoria unui prieten. Pentru el este un moment foarte important și trebuia să fiu prezent”, a afirmat șeful executivului de la Bruxelles. „Luxemburgul oferă imaginea unei țări avansate în privința problemelor societății. Este un mesaj transmis într-un moment în care homofobia este pe cale să escaladeze în Europa”, a adăugat Charles Michel.

După ceremonie, mirii au mers la Cercle Cite, clădire municipală din centrul Luxemburgului, pentru un cocktail. Festivitățile vor continua astăzi într-un restaurant din Gaichel, localitate aflată la granița cu Belgia. Xavier Bettel nu este primul șef de guvern din Europa care se căsătorește cu o persoană de același sex. Premierul islandez, Johanna Sigurdardottir, la putere din 2009, s-a căsătorit cu partenera ei în 2009.

Sursa: agerpres.ro; sursa foto: davidmixner.com
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii