Poliţia Transporturi Maritime Constanţa are şef interimar
Poliţia Transporturi Maritime Constanţa are şef interimar
Două structuri noi, subordonate direct Poliţiei Române, vor superviza, de la mijlocul lunii septembrie, toate activităţile din zonele portuare: Serviciul de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa, după modelul celui existent în Portul Rotterdam, şi Serviciul de Crimă Organizată şi Antidrog.
Poliţia maritimă va prelua posturile poliţiei transporturi navale şi va avea jurisdicţie în toate porturile de la Marea Neagră, cea de-a doua structură, diferită de Brigada de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Constanţa, va avea 15 angajaţi.
Deşi nu sunt încă funcţionale, cele două structuri au şefi interimari, până la organizarea concursului. Astfel, Poliţia Transporturi Maritime e condusă de sub comisarul Sabin Vasile, din Bucureşti, care a dat peste cap toată structura vechii poliţii a Portului Constanţa şi şi-a atras antipatia angajaţilor. Sabin Vasile (31 de ani), fost poliţist la Crimă Organizată Bucureşti şi ulterior la Investigarea Fraudelor, nu pare însă afectat.
"Sunt decis să stopez toate neregulile din zonele mele de competenţă, porturile Constanţa, Constanţa Sud-Agigea, Midia şi Mangalia", susţine subcomisarul.
Serviciul pe care îl conduce va cuprinde Biroul de Investigare a Fraudelor, Biroul de Investigare a Crimelor, Biroul de Ordine Publică, posturile de poliţie portuară Midia şi Mangalia şi Biroul Transporturi Navale Constanţa Sud-Agigea, unde sunt cele mai mari terminale de containere din estul Europei (aici au fost cele mai răsunătoare cazuri de contrabandă cu ţigări, droguri, maşini şi mărfuri contrafăcute - n.r.).
sursa: evz.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- bibi 01 Sep, 2010 08:45 este adevarat ca sabin este cam diliu si imprastiat, nu are de fapt un plan de management care sa-i implementeze coordonarea.nu stiu cum de este sef la Port cand el nu a avut mari rezultate la Bucuresti? era un simplu soricel de birou! are pana si fata de derbedeu de Dorobanti! De unde are oare BMW cu care circula prin Constanta? cumva de la privatii care misuna pe la containere?nu va puneti intrebarea?
- ALFA 01 Sep, 2010 08:04 mare atentie la CICALDAU un politist care se ocupa cu traficul de motorina in [portul constanta impreuna cu neamurile,are un comportament care nu aduce a lucrator de politie moderna,ameninta si urla fara nici un sene,asa ca d-le comisar SABIN ILIE vadeti cu ce oameni faceti gasca