Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:20 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste o tonă de pește confiscată de polițiști de la suspecți de braconaj. Sute de societăți verificate de oamenii legii

ro

27 Jan, 2018 10:04 1955 Marime text
1,5 tone de pește fără documente legale, 60 de plase și unelte de pescuit și o ambarcațiune, bunuri folosite la braconat, au fost ridicate de polițiști, în urma acțiunilor desfășurate pentru protejarea fondului piscicol.
 
Potrivit Poliției Române, în perioada 12 – 25 ianuarie a.c., sub coordonarea de specialitate a Direcției de Ordine Publică a Poliției Române, polițiștii au continuat acțiunile pentru protejarea fondului piscicol.
 
Astfel, au fost organizate aproape 500 de acțiuni și controale, pe parcursul cărora au fost verificate 462 de societăți comerciale, amenajări piscicole, piețe și târguri.
 
În urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat 38 de infracțiuni, fapte pentru comiterea cărora sunt cercetate 20 de persoane.  Față de 3 persoane au fost dispuse măsuri preventive.
 
De asemenea, polițiștii au aplicat 780 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 300.000 de lei și au confiscat 1.442 de kilograme de pește proaspăt și aproape 1 kg. de icre, fără documente legale de proveniență.
 
Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării 45 plase de pescuit tip setci monofilament, 12 plase de pescuit tip setci din fir textil, 3 alte unelte de pescuit și o ambarcațiune.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii