Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:42 19 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 100 de tone de gunoi menajer Claudiu Palaz a ecologizat cartierul Palas

ro

27 May, 2012 17:46 781 Marime text

Claudiu - Iorga Palaz, candidatul UNPR la Primăria Constanţa, a continuat, zilele acestea, acţiunea de curăţenie în oraş. Astfel, el s-a deplasat, sâmbătă, în cartierul Palas, însoţit de câteva zeci de voluntari, pentru a colecta gunoi. Au fost colectate mai mult de 100 de tone de gunoi menajer de pe platoul din zona Palas, fostul obor.

„Este inadmisibil ca de 12 ani, municipalitatea să nu fi găsit soluţii pentru problemele reale ale constănţenilor. Tot ce face actualul primar este o perdea de fum în spatele căreia se ascunde adevărata mizerie care ne domină oraşul. Programele sale sociale sunt mai puţin generoase pentru constănţeni şi mai mult pentru acoliţii săi, acestea fiind o formă mascată pentru afacerile prietenilor săi. Banii sunt luaţi din buzunarele tuturor contribuabililor, nu numai ai pensionarilor, şi sunt transformaţi în sacoşe cu pui şi zahăr sau în locuinţe ieftine, prin conturile furnizorilor măzărişti de produse alimentare sau de materiale de construcţii.

În această campanie ni se aruncă în faţă iluzii, programe sociale sau culturale la fel de fantasmagorice ca autostrada suspendată a lui Oprescu. Problemele Constanţei sunt mult mai grave. După ce voi ajunge la Primărie, le voi rezolva punctual pe toate. Gunoiul din Palas va fi ridicat de una dintre firmele de curăţenie care va răspunde de această zonă. Dar mai întâi, mă voi îngriji ca cetăţenii să aibă acte de identitate şi de proprietate. Este datoria Primăriei Constanţa şi a primarului să facă acest lucru”, se precizează într-un comunicat de presă.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii