Percheziții ale procurorilor DIICOT la suspecți de trafic de substanțe psihoactive. Ce au stabilit anchetatorii
Percheziții ale procurorilor DIICOT la suspecți de trafic de substanțe psihoactive. Ce au stabilit anchetatorii


Potrivit DIICOT, în cauză, există suspiciunea rezonabilă că, inculpații au deținut, fără drept, în vederea comercializării pe raza municipiului Ploiești, produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Cu ocazia efectuării activității de prindere în flagrant și a percheziţiei domiciliare au fost identificate, în vederea continuării cercetărilor, 300 de grame de substanțe cu proprietăți psihoactive (sub formă de materie vegetală și substanțe pulverulente), sumele de 6.495 de lei și 55 de euro și 6 telefoane mobile.
Inculpații urmează să fie prezentați Tribunalului Prahova cu propunere de luare a măsurilor preventive.
„Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operaţiuni Speciale.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, precum și jandarmilor din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploiești.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, inculpații beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie” - au precizat procurorii DIICOT.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp