Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:18 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pensiile speciale vor fi plafonate, pensiile militare reduse

ro

14 May, 2010 15:06 2043 Marime text

Guvernul analizează revizuirea modului de calcul a pensiilor speciale şi plafonarea acestora, începând cu 1 iunie, la un nivel calculat strict în funcţie de prevederile Legii privind sistemul public de pensii, concomitent cu reducerea cu 15% a pensiilor militare de stat şi a celor pentru poliţişti. Tot de la 1 iunie 2010 vor fi sistate ajutoarele şi indemnizaţiile acordate la ieşirea la pensie, retragere sau trecerea în rezervă.

Modificările sunt incluse într-un proiect de urgenţă pentru reducerea cheltuielilor sociale, aflat în stadiu de elaborare. Actul normativ stabileşte că dispoziţiile referitoare la pensiile de serviciu cuprinse în legile privind personalul diplomatic şi consular, deputaţii şi senatorii, judecătorii şi procurorii, personalul auxiliar de specialitate din instanţele judecătoreşti, personalul aeronautic civil, funcţionarii publici parlamentari şi inspectorii Curţii de Conturi se abrogă.

"Începând cu 1 iunie 2010, în sistemul public de pensii, precum şi în sistemele de pensii neintegrate acestuia, dispoziţiile legale privind înscrierea la pensie anticipată şi pensie anticipată parţială nu se aplică. Cererile de înscriere la pensie anticipată şi pensie anticipată parţială, depuse până la 31 mai 2010 inclusiv, se vor soluţiona cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data depunerii", se mai arată în document.

Sursa: mediafax.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • PANI HACITIN 27 Mar, 2011 19:57 Daca militarii sunt privilegiati,tu de ce nu mergi la armata? Nu te opreste nimeni! Fa-o repede si peste 30 de ani vei primi si tu o pensie nesimtita! Activitatile sunt facultative! N-ai treaba cu instructia, cu poligoanele, cu aplicatiile, cu tragerile pe timp de noapte, uneori la -15grade sau pe ploi mocanesti de toamna! Ai dreptul la vacante, de cate 6 luni, in Afganistan, Irak, Somalia, Bosnia, Albania-”ALL INCLUSIVE”, totul moaca, ba chiar esti si platit!. Pentru distractie, adrenalina,divertisment, in unele din aceste pachete de vacanta intra cate un glonte sau o schija, o mina antipersonal, o incarcatura exploziva artizanala…un sicriu de plumb, avansare in grad, onoruri militare, sobor de preoti ! Daca tu, din diverse motive, nu mai poti intra in sistemul militar, fa-i chiar cu forta un bine copilului tau(el e minor si nu-si da seama ce bine vrei sa-i faci) si trimite-l, la 14 ani, la un liceu militar, iti sugerez Cimpulung Moldovenesc! Patru ani tu nu vei avea nicio grija …..STUPIDITATEA SI INVIDIA NE FAC VIATA AMARA …..AMARA……In rest numai de bine …