Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:51 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patriarhul Daniel a transmis un mesaj românilor, cu ocazia noului an

ro

01 Jan, 2015 17:18 2203 Marime text
pf_daniel1_.jpgPatriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), PF Daniel, a transmis un mesaj românilor  la începutul lui 2015. Patriarhul Daniel urează românilor ani mulţi şi binecuvântaţi, cu sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, precizând că în noul an îşi doreşte intensificarea vieţii spirituale şi a misiunii pastorale a BOR în parohii şi mănăstiri, informează Mediafax.

"Anul Nou în care am intrat este un alt dar de la Dumnezeu pentru noi. De aceea se cuvine ca acum la cumpăna dintre ani, să ne gândim mai mult la ceea ce înseamnă darul timpului vieţii pentru oameni. Astfel, Biserica ne îndeamnă să privim cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate şi gravitate, fiecare clipă a vieţii prezente, preţuind-o ca pe o şansă divină a răscumpărării timpului pierdut în păcat, ca timp al ridicării, ca şansă de rodire şi multiplicare a darurilor primite de la Dumnezeu", a spus PF Daniel.

Patriarhul reaminteşte, în acelaşi mesaj, că Sfântul Sinod al BOR a declarat 2015 drept Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii.
 
În 2015, Biserica Ortodoxă Română aniversează o serie de evenimente importante din istoria sa, între care 130 de ani de la recunoaşterea autocefaliei BOR (aprilie 1885), 90 de ani de la ridicarea BOR la rangul de Patriarhie (februarie 1925) şi şase decenii (octombrie 1955) de la proclamarea canonizării unor sfinţi români (ierarhi, călugări).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii