Parteneriatul Rompetrol - Hospice, o nouă şansă pentru pacienţi
Parteneriatul Rompetrol - Hospice, o nouă şansă pentru pacienţi
930
Marime text
Grupul Rompetrol, prin programul său naţional de responsabilitate socială - "Împreună pentru fiecare" a susţinut reabilitarea cabinetului medical al Fundaţiei Hospice Casa Speranţei, ce acordă servicii de îngrijire paliativă pacienţilor cu boli ameninţătoare de viaţă din Bucureşti şi zonele limitrofe. Valoarea lucrărilor realizate cu sprijinul Rompetrol a fost de 45.000 RON.
"De la an la an nevoile şi aşteptările comunităţilor locale cresc, iar nevoia de susţinere şi finanţare este acută în mai multe sectoare ale societăţii. Prin proiectele si programele noastre de CSR am construit parteneriate cu autorităţile locale şi alte grupuri co-interesate din comunitate şi am continuat să investim în sănătate şi protecţia mediului, tocmai pentru a veni în sprijinul celor defavorizaţi", declară Alexey Golovin, Director Comunicare al Grupului Rompetrol.
Proiectul implementat în perioada august - noiembrie cu ajutorul a 10 voluntari, membri ai fundaţiei şi specialişti în construcţii, a presupus lucrări de refacere a structurii de rezistenţă a clădirii, lucrări de zidărie şi tencuială, reabilitarea acoperişului, refacerea instalaţiilor electrice şi sanitare, amenajări interioare, în suprafaţă totală de 150 mp.
În urma proiectului, vor fi oferite anual servicii de specialitate în ambulator, gratuit, unui număr de 100 de pacienţi cu afecţiuni incurabile - medicale, de nursing, consiliere psiho-emoţională. În plus, aparţinătorii pacienţilor vor fi mai informaţi în legătură cu aspecte privind evoluţia bolii, complicaţii, manevre de bază privind îngrijirea zilnică, comunicarea cu bolnavul.
"Pentru noi, cei de la Hospice, donaţia a fost mai mult decât binevenită. Eram în situaţia de a închide clinica pentru o perioadă nedeterminată până când reuşeam să găsim fonduri pentru reabilitare. Acum, suntem bineînţeles foarte fericiţi să continuăm să oferim serviciile de îngrijire, atât de necesare bolnavilor incurabili din Bucureşti. Nevoia de îngrijire este foarte mare şi mă bucur mult că nu suntem nevoiţi să închidem" - Alex Pădureanu, CEO Hospice Casa Speranţei Bucureşti.
Tags: Rompetrol
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


