Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:52 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Opt mii de sancţiuni contravenţionale, aplicate, ieri, de poliţiştii români. Iată valoarea amenzilor

ro

06 Apr, 2018 10:33 1102 Marime text
Ieri, polițiștii au intervenit la peste 3.000de evenimente și au aplicat peste 8.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 3.000.000 de lei, au constatat aproape 800 de infracțiuni, iar pentru neregulile constatate în trafic, au reținut 428 de permise de conducere.

La data de 5 apriliea.c., peste 10.000 de poliţişti au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Au fost organizate 369 de acțiuni punctuale și s-a intervenit la 3.030 de evenimente, 2.525 fiind sesizate prin 112.

În urma activităților desfășurate, au fost constatate 788 de infracţiuni, 116 persoane fiind depistate în flagrant delict.

De asemenea, au fost depistate 15 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 44 de măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 8.041de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 3.000.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de peste 18.000 de lei.

În trafic, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie. Au fost reținute 428 de permise de conducere și au fost retrase 154 de certificate de înmatriculare.

Activităţile au fost desfăşurate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii