Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:23 20 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noul film al lui Cristian Mungiu ajunge şi la Constanţa

ro

26 Oct, 2012 21:30 949 Marime text
După o premieră de gală cu peste 1000 de invitaţi, la Cinema Patria din Bucureşti, „După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu, îşi începe traseul prin ţară, urmând să ajungă, în următoarele săptămâni, în peste 40 de oraşe. Începând de vineri, 26 octombrie, filmul premiat la Cannes şi propus de România la Oscarul pentru Cel mai bun film străin poate fi văzut şi de spectatorii din Constanţa, la multiplexurile Cinema City(Maritimo Shopping Center) şi Cityplex (Tomis Mall).
În prima săptămână, filmul va putea fi văzut și de spectatorii din Iaşi, Cluj, Arad, Craiova, Timişoara, Bacău, Pitești, Ploiești, Târgu Mureș, Brașov, Brăila sau Tulcea.
În luna noiembrie, pelicula propusă de România la Oscarul pentru Cel mai bun film străin va putea fi vizionată  și la Sibiu, Piatra Neamț, Oradea, Deva, Botoșani, Alba Iulia, Bistrița, Râmnicu Vâlcea și în alte localități. Filmul va ajunge și în orașe care nu mai dispun de cinematograf precum Alexandria, Slobozia, Miercurea Ciuc sauLugoj, iar proiecțiile vor fi organizate în case de cultură, teatre sau alte spații pentru spectacole.
„După dealuri” este scris și regizat de Cristian Mungiu, inspirat de romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu-Bran. Imaginea este semnată de Oleg Mutu. Filmul spune povestea a două fete care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire. Alina se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichiţa, prietena ei din copilărie faţă de care se simte încă foarte ataşată. Voichiţa şi-a găsit însă calea în credinţă, iar maicile printre care trăieşte la mănăstire ţin locul familiei pe care nu a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâştige afecţiunea Voichiţei, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forţa care o animă.
Filmul premiat la Cannes pentru scenariu și interpretare – dublu trofeu care premiază prestațiile actrițelor Cosmina Stratan și Cristina Flutur - îşi continuă între timp traseul prin marile festivaluri ale lumii. Notorietatea îi este confirmată  de proiecțiile sold out – cu câteva zile înainte de rulare - de la Haifa, Hamburg, BFI London Film Festival sau New York Film Festival. Recent, „După dealuri” a câștigat Marele Premiu al secțiunii Filmmakers of Tomorrow - FEDEORA, la Festivalul Internațional de Film de la Haifa, trofeu acordat de un juriu desemnat de Federația Criticilor de Film din Europa și Zona Mediteraneană. „După dealuri” a fost desemnat Cel mai bun film la Festivalul de Film de la Vukovar (Croația) şi la Herceg Novi (Muntenegru).

Ti-a placut articolul?

Comentarii