Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:38 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nichita a primit NUP de la DNA

ro

04 May, 2010 22:04 1196 Marime text

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a finalizat ancheta în dosarul „Palas", în care a fost cercetat Gheorghe Nichita, primarul Iaşiului, şi consilierii locali din mandatul trecut. Decizia DNA este de neîncepere a urmăririi penale.

Dosarul a fost constituit în urma sesizării făcute în anul 2006 de omul de afaceri Zaharia Schrotter, care susţinea că asocierea în participaţiune dintre consiliul local şi „Iulius Grup", promotoarea proiectului „Palas", s-a făcut printr-un şir de ilegalităţi. Practic s-au făcut verificări privind modul în care Primăria Iaşi a pus la dispoziţia firmei patronate de Iulian Dascălu 12 hectare de teren în centrul oraşului, pentru dezvoltarea unui ansamblu cu 1.200 de apartamente, galerii comerciale, hoteluri, amfiteatre şi parcări subterane.

Gheorghe Nichita a anunţat astăzi că DNA i-a comunicat ieri, printr-o adresă oficială, că în dosarul „Palas" s-au dat soluţie de neîncepere a urmăririi penale în cazul tuturor celor cercetaţi. Alături de el au scăpat basma curată şi cei care au făcut parte din prima comisie de negocieri cu „Iulius Grup", respectiv fostul viceprimar Constantin Neculau, fostul secretar de consiliu local Lăcrămioara Vernica, directorul tehnic al Primăriei Mihai Chirica, fostul arhitect şef Iulian Vagner, Ionel Oancea, Camelia Gavrilă, Antimir Dosu şi Vasile Munteanu.

Sursa: vz.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii