Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:46 21 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nava MAI 1103 a Poliţiei de Frontieră Române în misiune în Marea Egee. Va participa la operaţiunea Poseidon 2018

ro

30 Apr, 2018 11:35 429 Marime text
Poliţia de Frontieră Română va participa la Operaţiunea Comună „POSEIDON 2018”, organizată de Agenţia Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă FRONTEX , cu nava maritimă de patrulare şi intervenţie MAI 1103 din cadrul Gărzii de Coastă, care va fi detaşată în Marea Egee timp de 3 luni.

Potrivit Gărzii de Coastă, în data de 29.04.2018, nava MAI 1103 a plecat în misiune de la sediul Grupului de Nave Mangalia.
 
În perioada 29.04. - 02.08.2018, Poliţia de Frontieră Română va participa, conform angajamentelor asumate de România ca stat membru al UE, la misiunea „POSEIDON 2018", organizată sub egida FRONTEX, prin detaşarea navei maritime de patrulare şi intervenţie MAI 1103– proiect P-157 din cadrul Gărzii de Coastă.

Operaţiunea se va desfăşura în Marea Egee timp de 3 luni, nava maritimă de patrulare şi intervenţie şi echipajul aflat la bord, format din 26 de poliţişti de frontieră, urmând să execute misiuni individuale de patrulare, cercetare, de căutare şi salvare, alături de celelalte state membre U.E. participante la misiune.

De asemenea, în cadrul aceleiaşi operaţiuni comune, Poliţia de Frontieră va detaşa în cadrul Centrului Internaţional de Coordonare – I.C.C. din Pireu un ofiţer de legătură, care va menţine permanent legătura între nava maritimă detaşată de P.F.R. pe teritoriul Greciei şi Centrul Operaţional de Coordonare al I.G.P.F, precum şi între nava maritimă şi reprezentanţii Sectorului Operaţiuni Maritime din cadrul Agenţiei FRONTEX.
 
Informaţii de background

Obiectivul principal al Operaţiunii Comune "POSEIDON 2018" este de a oferi suport autorităţilor elene în supravegherea şi controlul la frontierele maritime ale Uniunii Europene, precum şi de căutare şi salvare a persoanelor aflate în dificultate pe mare la frontiera externă a Uniunii Europene.

Se are în vedere derularea de măsuri comune pe linia gestionarii fluxului migraţionist la frontierele maritime ale spaţiului comunitar, intervenția în cazurile de salvare a persoanelor aflate în dificultate pe mare (Search and Rescue), creşterea operativităţii schimbului de date şi informaţii între autorităţile implicate în operațiune, precum şi un schimb eficient de experienţă și de bune practici între poliţiştii de frontieră europeni.

Activitatea este o continuare a operaţiunilor organizate de Agenţia FRONTEX pentru  gestionarea fluxurilor de migraţie ilegală, în cadrul cărora Poliţia de Frontieră Română a avut o contribuţie semnificativă, atât din punct de vedere al mijloacelor tehnice, cât şi din punctul de vedere al numărului, al profilurilor şi al profesionalismului experţilor detaşaţi, aprecierile venind atât din partea autorităţilor de frontiera europene, cât şi din partea Agenţiei Frontex.
 

"Menționăm faptul că Operațiunea ”POSEIDON 2018”, la care iau parte polițiștii de frontieră români, este finanțată de Uniunea Europeană și coordonată de Agenția Frontex, iar responsabilitatea informațiilor din materialul de presă aparține Poliției de Frontieră Române" - au mai transmis reprezentanţii Gărzii de Coastă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii