Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:22 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mihaela Ungar, noul Director Marketing şi Comunicare Corporativă al Grupului Rompetrol

ro

09 Aug, 2013 19:09 1137 Marime text
Cu o experienţă de peste 20 de ani în domeniu, Mihaela Ungar s-a alăturat din luna iulie Grupului Rompetrol, în funcţia de Grup Director Marketing şi Comunicare Corporativă.

Mihaela Ungar s-a alăturat echipei Rompetrol în contextul în care strategia Grupului în următorii cinci ani vizează dezvoltarea activităţii de retail şi dezvoltarea diviziei internaţionale a KazMunayGas – compania naţională de petrol si şi gaze din Kazakhstan şi unicul acţionar al Grupului Rompetrol.
“Experienţa şi expertiza Mihaelei Ungar în FMCG (Fast-moving consumer goods) completează şi susţine intenţia Grupului de a trece la o nouă etapă a dezvoltării sale, consolidarea şi extinderea activăţilor de retail în România, dar şi în regiune Mării Negre. Creşterea reţelei de distribuţie a carburanţilor, o nouă imagine a staţiilor Rompetrol, corelarea serviciilor şi a produselor noastre cu nevoile clienţilor, ne vor permite să devenim cel mai important furnizor de energie vie, prima opţiune pentru clienţii care îşi doresc calitate”, declară Zhanat Tussupbekov, CEO al Grupului Rompetrol.

Mihaela Ungar şi-a început cariera în 1992, la Colgate - Palmolive, ocupând iniţial funcţia de Manager Produs Oral Care România, avansând ulterior în poziţii precum Marketing Manager România şi Republica Moldova, Marketing Manager- Produse de îngrijirea casei - Divizia din America Latină şi Marketing Manager Oral Care Professional Products în Filipine. Din 2000, Mihaela Ungar a deţinut funcţia de Director Marketing România şi Republica Moldova, cu rolul de a crea şi implementa strategiile comerciale şi de marketing pentru mărci precum Colgate, Palmolive, Protex, Lady Speed Stick, Mennen, Ajax şi Axion.

Noul director al Departamentului Marketing şi Comunicare Corporativă al Grupului Rompetrol a contribuit la înfiinţarea Consiliului Român pentru Publicitate (RAC), ce are ca scop dezvoltarea unui mediu de afaceri decent şi onest în România şi încurajarea autoreglemetării pieţei de publicitate. Timp de şase ani, Mihaela Ungar a condus acest organism, care a intrat în European Advertinsing Standards Alliance (EASA) înainte ca România să devină stat membru al Uniuniunii Europene. RAC a încheiat un protocol de colaborare cu Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) prin care se transpune în practică codul de practică în publicitate.

Grupul Rompetrol este deţinut integral de compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan – KazMunayGas, fiind prezent în 12 ţări şi cu majoritatea activelor şi operaţiunilor în Franţa, România, Spania şi Sud-Estul Europei. TRG este implicat în activităţi de rafinare, marketing şi trading, dar şi în explorare şi producţie, servicii petroliere, EPCM, transport, etc. TRG intenţionează să devină una dintre cele mai importante companii petroliere integrate din Europa, din regiunea Mării Negre şi a Mării Mediterane. În 2012, Grupul Rompetrol a înregistrat o cifră de afaceri de 10,8 miliarde USD.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii