Magistrații de la ÎCCJ au stabilit când vor da sentința definitvă în cazul fostului deputat Vlad Cosma. Ce acuzații i se aduc fostului parlamentar
Magistrații de la ÎCCJ au stabilit când vor da sentința definitvă în cazul fostului deputat Vlad Cosma. Ce
2054
Marime text
Magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor pronunţa pe 5 martie sentinţa definitivă în dosarul în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a fost condamnat în primă instanţă la opt ani închisoare, iar fiul acestuia, fostul deputat Vlad Cosma, a primit 5 ani închisoare, informează Agerpres.roLuni, la ultimul termen al procesului, Mircea Cosma a dat o declaraţie amplă în faţa unui complet format din cinci judecători, în care a negat, pe parcursul a două ore şi jumătate, toate acuzaţiile pe care i le aduce DNA.
Pentru a fi convingător, Mircea Cosma le-a prezentat judecătorilor planşe cu sumele de bani pe care ar fi reuşit să le economisească la derularea contractelor de la CJ Prahova, susţinând că nu i se poate imputa niciun prejudiciu.
"Resping toate acuzaţiile. Judeţului Prahova i se spune în glumă al 53-lea stat al SUA. Volumul de investiţii a dus la crearea a 11 parcuri industriale cu un total de 46.000 de angajaţi. Ar fi trebuit să primesc o decoraţie pentru asta. (...) Nu am crezut că există atâta minciună într-un proces", le-a spus Mircea Cosma judecătorilor.
Tot acum, avocatul lui Vlad Cosma a depus în instanţă ca probă un stick cu înregistrări ale discuţiilor purtate de fostul deputat cu procurori de la DNA Ploieşti.
De asemenea, un avocat de la Consiliul Judeţean Prahova a anunţat că instituţia nu se constituie parte civilă în dosar, deoarece nu a constatat producerea vreunui prejudiciu.
În noiembrie 2016, Mircea Cosma a fost condamnat la opt ani închisoare, iar fiul său, Vlad Cosma, a primit cinci ani închisoare cu executare.
Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


