Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:57 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judeţul Constanţa. Mii de pachete cu țigări de contrabandă, descoperite de polițiștii de frontieră (galerie foto)

ro

21 Jan, 2019 12:12 2161 Marime text
Poliţiştii de frontieră din cadrul structurilor teritoriale ale Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au efectuat două percheziţii domiciliare pe raza municipiului Mangalia, în urma cărora au fost ridicate, în vederea confiscării, peste 4.900 pachete cu țigări de contrabandă.

Totodată, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, poliţiştii de frontiera au depistat doi cetățeni români care transportau cu un autoturism, în spații special amenajate, peste 2.400 de pachete cu țigări de contrabandă.
 
În data de 17.01.2019, în urma activităților informativ-operative desfăşurate, polițiștii de frontieră din cadrul structurilor teritoriale ale Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorului învestit în cauză din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului Mangalia, emise de Judecătorul de Drepturi și Libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța - Secția penală.

În urma percheziţiilor, poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării, cantitatea totală de 4.920 pachete cu țigări de contrabandă, diferite mărci, evaluate la 54.100 lei.

Totodată, poliţiştii de frontieră, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au continuat cercetările, în vederea identificării și a altor cantități de țigarete provenite din contrabandă.

Astfel, în data de 20.01.2019, lucrătorii noștri au oprit în trafic, pe raza județului Constanța, un autoturism înmatriculat în România, în care se aflau doi cetăţeni români, în vârstă de 30 și 35 de ani, domiciliați pe raza judeţului Suceava, despre care existau date și informații că sunt implicați în activităţi de contrabandă cu țigări. Cei doi bărbați și autovehiculul au fost duși la sediul Gărzii de Coastă, în vederea efectuării unui control amănunțit.

Cu această ocazie, a fost descoperită, ascunsă, în două compartimente special amenajate, unul situat în bara de protecție spate și unul între bancheta locurilor din spate și portbagaj, cantitatea totală de 2.487 pachete cu țigări de contrabandă, de provenienţă ucraineană.

În total, au fost ridicate în vederea confiscării 148.140 ţigarete de contrabandă (7.407 pachete țigări) diferite mărci, evaluate la 78.970 lei și a fost indisponibilizat un autoturism.

În cauză sunt cercetaţi trei cetățeni români, cu vârste cuprinse între 30 și 37 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar pentru doi dintre ei au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Judecătorului de Drepturi și Libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă.

Sursa foto: Garda de Coastă
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii