Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:41 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Italieni suspectaţi de braconaj, depistaţi în Cernavodă

ro

11 Oct, 2012 17:16 1507 Marime text
Direcţia de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IGPR suspectează că mai mulţi cetăţeni italieni au participat, în România, la vânători ilegale. În urma percheziţiilor de joi, poliţiştii au descoperit un adevărat arsenal şi peste o mie de păsări împuşcate.

În dimineaţa zilei de joi, ofiţerii de la Bucureşti, însoţiţi de poliţiştii din Constanţa, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, au percheziţionat două unităţi hoteliere din Cernavodă, unde se aflau cazaţi mai mulţi italieni, suspectaţi că vânau ilegal în România. Aceştia erau bănuiţi, de asemenea, că deţineau muniţie peste limitele prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare.

În timpul descinderii, au fost descoperite şi ridicate 20 de arme de vânătoare, 7.000 bucăţi de muniţie şi peste 1.000 de păsări împuşcate sau capturate în timpul partidelor de vânătoare, pentru care vânătorii nu au putut prezenta documente care să le justifice provenienţa.

Cei 12 cetăţeni italieni, cu vârste cuprinse între 50 şi 70 de ani au fost conduşi la sediul IPJ Constanţa pentru audieri, iar acum sunt cercetaţi pentru săvârşiriea infracţiunilor de efectuarea de operaţiuni cu arme sau muniţii fără drept şi braconaj cinegetic.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii