Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:41 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Bacău Buletin de presă - 18.07.2022

ro

18 Jul, 2022 14:33 987 Marime text
 
BULETIN DE PRESĂ
 
 
Bun venit în echipa noastră!
 
         4 absolvenți ai Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București își încep astăzi cariera de polițist, în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.
         3 fete și un băiat au ales să lucreze în slujba comunității. Tinerii își vor desfășura activitatea în specializările ordine publică, criminalistică și juridic.
        Timp de un an fiecare dintre ei se va afla sub îndrumarea unui tutore, un polițist cu experiență care să îi sprijine în activitățile din noua lor carieră.
       Îi felicităm pentru profesia aleasă și le urăm bun venit în echipa noastră.
 
 
  •  
Acțiune, în sistem intergrat, pe raza municipiului Moinești
 
 
            Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moinești, împreună cu jandarmi, polițiști locali și reprezentanți ai Gărzii Forestiere Suceava au acționat pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional.
 
În perioada 16-17 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moinești împreună cu jandarmi, polițiști locali și reprezentanți ai Gărzii Forestiere Suceava au acționat în sistem integrat, pentru prevenirea faptelor antisociale, combaterea principalelor cauze generatoare de accidente și verificarea legalităţii deţinerii şi transportului de material lemnos.
 Au fost legitimate peste 80 de persoane, au fost verificate în trafic 57 de autovehicule, au fost efectuate 14 testări cu aparatul etilotest.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 30.000 de lei și au fost reținute două permise de conducere pentru încălcarea regimului legal de viteză.
          Totodată, au fost confiscați aproximativ 45 de m.c. material lemnos, în valoare de 5.700 de lei.
 
 
Exemplu: A fost efectuat un control pe linia depozitării şi exploatării materialului lemnos la o societate comercială din Ghimeş - Făget, ocazie cu care s-a constatat că agentul economic deţinea cantitatea de 18 m.c lemn de foc, esenţă răşinoase fără provenienţă legală.
A fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 5.000 de lei, iar materialul lemnos în valoare de 2.200 de lei a fost confiscat şi predat la Ocolului Silvic Ghimeş - Făget.
  •  
 
Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști
 
 
La data de 16 iulie a.c., un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Serviciului Rutier Bacău, au depistat în trafic, un bărbat de 49 de ani, din comuna Gioseni în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, cu o alcoolemie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.
         În urma testării, bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
         Polițiștii au întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.
 
La data 17 iulie a.c., polițiștii din Comăneşti au depistat pe strada Moldovei din localitate, un bărbat de 58 de ani, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcolemiei.

          La aceeași dată, polițiștii oneșteni au depistat în trafic un localnic, de 49 de ani, care conducea un autoturism, deși avea o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
          Bărbatul a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei şi s-a luat măsura reţinerii permisului de conducere.
          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
 
 
 
Întocmit,
Subcomisar de poliţie
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii