Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:42 25 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În atenția colecționarilor. Romfilatelia scoate pe piață două noi timbre. Unul ilustrează un celebru pod din județul Constanța

ro

10 Apr, 2018 13:03 533 Marime text
Sub genericul Europa 2018, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea de mărci poştale Poduri, tematică selectată pentru acest an de către PostEurop, organism al Uniunii Poştale Universale, agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
 
Potrivit Romfilatelia, noua emisiune va fi disponibilă începând de joi, 12 aprilie 2018, în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul  online: http://romfilatelia.ro/store/.
 
Emisiunea este alcătuită din două timbre. Primul timbru, cu valoarea nominală de 3,50 lei, ilustrează Podul Minciunilor din Sibiu, iar pe cel de-al doilea timbru, cu valoarea nominală de 16,00 lei, este reprezentat Podul Anghel Saligny de la Cernavodă, judeţul Constanţa.
 
Podul Minciunilor din Sibiu, un adevărat simbol al oraşului, a fost construit în anul 1859, fiind cel de-al doilea pod din Europa realizat din fontă turnată şi primul din spaţiul românesc. Aflat încă în serviciu, acesta leagă cele două sectoare ale Pieţei Mici, permiţând legătura dintre Oraşul de Jos şi Oraşul de Sus. Deoarece podul nu a fost construit pe piloni de sprijin, el a fost denumit în germană Liegenbrucke, în traducere, podul culcat. Localnicii au început să-l numească podul minciunilor deoarece în dialectul săsesc cuvântul culcat (lugenmarchen) este omonimul cuvântului minciună.
 
Potrivit Romfilatelia, podul de la Cernavodă, numit iniţial Podul Regele Carol I, redenumit mai apoi Podul Anghel Saligny, pentru a-l onora pe Anghel Saligny, proiectantul şi executantul podului, a fost construit între 1890 şi 1895, pentru a asigura legătura feroviară între Bucureşti şi Constanţa.
 
El a fost proiectat la 30 m deasupra Dunării, pentru a permite trecerea vaselor cu cele mai înalte catarge.
 
La realizarea acestuia, Saligny a adus două mari inovaţii: sistemul nou de grinzi cu console, pentru suprastructura podului şi folosirea oţelului moale în locul fierului pudlat, ca material de construcţie pentru tabliere de poduri. Podul Anghel Saligny a fost folosit timp de aproape un secol, până în 1987, când a fost construit unul nou. Podul este înscris pe Lista Monumentelor Istorice sub denumirea Podul Carol I cu statuile "Dorobanţii".
 
Emisiunea de mărci poştale este completată de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre, minicoala de 6 timbre, 2 modele de blocuri de 4 timbre (2 serii) şi blocul special de 2 timbre nedantelate.
 
În plus, emisiunea va fi completată cu un produs filatelic special, cu medalie. Aversul medaliei redă, în prim-plan, portretul inginerului Anghel Saligny (1854-1925), proiectantului podului cu acelaşi nume, reproducere după gravura realizată de regretatul artist plastic Octavian Ion Penda, cu un detaliu din structura metalică a podului. Reversul acesteia prezintă, în prim-plan, construcţia din piatră a intrării pe pod, flancată de grupul statuar din bronz reprezentând doi dorobanţi, simbol al păstrării respectului
cuvenit eroilor căzuţi în Războiul de Independenţă.
 
Romfilatelia mulţumeşte fotografului George Avanu pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii