Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:02 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Femeia acuzată că ataca bebeluşi, internată la Psihiatrie

ro

20 Feb, 2019 08:56 1481 Marime text

O femeie din Târgovişte este acuzată că a atacat un bebeluş pe stradă, în timp ce era plimbat cu căruciorul de mama sa, relatează Agerpres.

''Femeia a fost internată voluntar la o unitate spitalicească din Târgovişte, ieri după amiază (marţi, n.r.)'', a anunţat IPJ Dâmboviţa.

Mama bebeluşului atacat susţine că femeia a intrat în vorbă cu ea, i-a spus să îi dea copilul, iar apoi s-a dus spre căruciorul acestuia şi a încercat să îl sugrume pe micuţ. În ajutor a venit un bărbat aflat în apropiere, campion la karate, care l-a salvat pe cel mic din mâinile femeii.

Agresoarea este profesor suplinitor la un liceu din Târgovişte. Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Sorin Ion, a precizat că profesoara în cauză nu are plângeri cu privire la comportamentul de la şcoală, iar examenul psihologic anual nu arată că ar avea vreo problemă.

După ce cazul a fost făcut public, mai multe mămici au sesizat pe reţelele sociale că o femeie agresează copii mici pe stradă sau în parcarea unui supermarket din Târgovişte.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe şi ameninţare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii