Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:25 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Explicaţia deputatului PDL de Constanţa Florin Gheorghe Cum s-au furat voturile la Convenția PDL pentru Vasile Blaga

ro

24 Mar, 2013 19:49 1786 Marime text

Deputatul PDL de Constanţa Florin Gheorghe spune că ,cel mai probabil, va pleca din partid ,” dezamăgit de modul în care s-au desfăşurat lucrările Convenţiei Naţionale în care s-a furat fără ruşine “.
Tânărul deputat a declarat pentru EVZ că “cele mai multe manevre s-au făcut cu voturile celor din diaspora, vreo 40-50, în locul cărora au votat persoane aduse în plus”.
Aflat la primul mandat de parlamentar, Florin Gheorghe crede că “dacă am ajuns să ne furăm între noi, nu are rost să mai stau în partid, să-l conducă Vasile Blaga împreună cu Cezar Preda şi cu Gigi Chiru, prefer să fiu independent, să-mi fac datoria de deputat, pentru că nu mi-am propus să stau 10 mandate”.
El susţine că “încă din  timpul numărării voturilor când unii membri ai comisiei au semnalat nereguli şi au anunţat-o pe Elena Udrea, aceasta le-a spus să facă imediat contestaţie însă contestaţia a fost furată , a dispărut pur şi simplu şi dl Mircea Toader a anunţat în grabă rezultatul după ce plecase cu urna plină şi s-a întors cu una mai goală ”.
În opinia deputatului constănţean ,”echipa Blaga a furat prin metoda Maradona, îi dai  unui bişniţar să-ţi schimbe 100 de euro şi el îţi arată apoi un portofel jurându-se că i-ai dat doar 10 euro”.
Sursa: evz.ro


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Coraci Ion 24 Mar, 2013 23:47 Pana acum domnule Florin, nu stiati ca reprezentantii centrali ai PDL-ului au furat pe diverse cai? In primul rand la numaratoarea de votare la Legea pensiilor de presedinta camerei? Ati fost partas la acest furt prin acordarea in continuare de credit aceleasi persoane la alegerile parlamentare.Ce deosebire este intre Elena Udrea si fosta presedinta a Camerei Deputatilor, careia nu doresc sa-i rostesc numele? Imi pare bine ca ultima palma data PDL-lui a fost cea data de Traian Basescu pe care l-ati sustinut la referendum ca sa nu fie demis in ciuda celor 7.500.000 de voturi valabile de demitere. Proverbul...pe cine nu la-si sa moara,nu te lasa sa traiesti este valabil.