Mesajul lui Bogdan Huțucă, deputat și președinte PNL Constanța, după alegeri- „Respectăm votul cetățenilor”
Mesajul lui Bogdan Huțucă, deputat și președinte PNL Constanța, după alegeri- „Respectăm votul cetățenilor”
123
Marime text

Deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, le-a transmis mulțumiri membrilor organizațiilor liberale din Lumina și Dobromir, după încheierea alegerilor. Într-un mesaj public, acesta a apreciat implicarea lui Alexandru Ionescu și a lui Paul Niculcea, precum și a întregii echipe locale, subliniind că modul în care au lucrat împreună „merită toate laudele”.
Huțucă a felicitat candidații PNL pentru profesionalism și pentru atenția acordată nevoilor oamenilor din comunitățile pe care le reprezintă.
Vreau să le mulțumesc lui Alexandru Ionescu și lui Paul Niculcea, dar și întregii echipe PNL din Lumina și Dobromir, pentru dedicarea și corectitudinea cu care au dus această campanie. Efortul lor și modul în care au lucrat împreună merită toate laudele.
Felicit candidații PNL pentru profesionalism, implicare și atenția constantă față de nevoile oamenilor din comunitățile noastre. Au arătat că pot fi lideri responsabili, care ascultă oamenii și înțeleg cu adevărat provocările existente. Modul lor corect și implicarea lor demonstrează ce înseamnă să pui comunitatea pe primul loc. Este o pierdere pentru localitățile noastre, dar realizările lor rămân.
Respectăm votul cetățenilor, chiar dacă rezultatul nu a fost cel pe care ni-l doream, iar miza electorală a depășit granițele localităților noastre.- a transmis Bogdan Huţucă.
Citește și:
Deputatul Bogdan Huțucă (PNL)„Moțiunea de cenzură depusă de AUR este un exercițiu lipsit de substanță și seriozitate”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


