Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:56 16 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Efectivele MAI au intervenit în cele 14 județe afectate de inundații. Cele mai afectate localități

ro

15 Mar, 2018 22:39 502 Marime text

 
Potrivit centralizării realizate, în această seară, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, au fost afectate de inundații 38 de localități din 14 județe ale țării (BV, BC, CL, CV, DB, GR, HR, MS, PH, SB, TR, VL, VS, VN).
 
Localitățile cel mai afectate au fost Căpeni, din județul Covasna și Augustin, din județul Brașov. De aici au fost evacuate zeci de persoane, majoritatea la rude, situația fiind în dinamică.
 
În localitatea Augustin s-a reușit consolidarea digului de pe râul Olt și au fost remediate fisurile, în prezent acționându-se pentru evacuarea apei.
 
Forțele MAI rămân, în continuare, mobilizate în Covasna, cu precădere în zona localității Căpeni, pentru monitorizarea situației și pentru a acorda sprijin populației.
 
Conform ultimei centralizări, la nivelul întregii țări, rămân afectate 3  drumuri naționale, 9 drumuri județene și un tronson de cale ferată. Au mai fost inundate 235 curți, 15 anexe gospodărești, 622 fântâni, 4 case, 9 poduri/podețe și 23 beciuri/subsoluri.
 
Menționăm că aproximativ 5.000 de pompieri, jandarmi și polițiști sunt în teren, cu peste 2.300 mijloace tehnice, intervenind în sprijinul comunităților afectate de fenomenele hidrologice periculoase.
 
Monitorizarea situației și coordonarea acțiunilor este realizată prin Centrul Național de Conducere Integrată al MAI, completat cu grupa operativă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
 
Ministerul Afacerilor Interne recomandă cetățenilor din zonele afectate de inundații să respecte recomandările autorităţilor.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii