Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:26 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ovidiu Raeţchi Dragnea şi Tăriceanu dau semne că îl lasă din braţe pe Ponta

ro

18 Sep, 2015 10:15 1058 Marime text
 
Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a afirmat într-un comunicat, că reacţia colegilor săi de coaliţie, Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi Gabriel Oprea, în cazul noii situaţii juridice a premierului Ponta demonstrează că acesta nu mai are susţinerea majorităţii.
 
„Nu pot să nu remarc tăcerea din coaliţia guvernamentală în ceea ce priveşte noua calitate juridică a premierului Victor Ponta: aceea de a fi trimis în judecată. Chiar şi şeful său de partid, Liviu Dragnea, deşi susţine că nu doreşte ca PSD să piardă guvernarea, este ezitant în a-şi arăta suportul pentru premierul Ponta. Nu a spus că este nevinovat, atitudine foarte diferită de cea a premierului faţă situaţia sa juridică din dosarul Referendumul, Ponta luându-i apărarea lui Dragnea de mai multe ori. «Cea mai importantă este decizia lui», spune şeful PSD. Cu alte cuvinte, «dacă Ponta ia decizia de a se retrage din fruntea Guvernului, este decizia sa, cum aş putea eu să-l opresc?»”.
 
De asemenea, Ovidiu Raeţchi a subliniat şi că, spre deosebire de alte situaţii, nici Călin Popescu Tăriceanu nu i-a mai luat apărarea premierului.
 
„Călin Popescu Tăriceanu, altădată foarte activ în a susţine că orice acţiune a procurorilor este una politică, este discret şi tace. Nici Gabriel Oprea, susţinător fervent al Interesului Naţional nu zice nimic despre situaţia în care se află Victor Ponta. Victor Ponta pare un premier care după ce a pierdut partidul, acum pierde şi sprijinul coaliţiei guvernamentale. Dincolo de implicaţiile internaţionale, de imagine ale situaţiei sale juridice, cum mai poate el să conducă ţara, dacă nici proprii săi colegi de coaliţie nu dau semne că l-ar mai susţine? Trimis în judecată şi fără susţinere în partid, Victor Ponta s-a transformat într-un politician «lame duck»- cum spun americanii: zilele sale la Palatul Victoria sunt numărate şi şi-a pierdut toată autoritatea, nimeni nu îl mai ascultă. Aşa că de ce să nu plece imediat?”
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii