Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:43 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două decenii de la prima misiune pe Oceanul Atlantic a Fregatei „Mărășești“. Echipajul care a participat la Strong Resolve 98 a revenit la bordul navei (galerie foto)

ro

05 Apr, 2018 19:38 3151 Marime text
Pe puntea fregatei „Mărășești” s-au prezentat la apel joi, 5 aprilie, membrii echipajului care au participat, în urmă cu 20 de ani, la unul dintre cele mai mari exerciții organizate de NATO în Oceanul Atlantic, STRONG RESOLVE 98, dar și militari care își desfășoară în prezent activitatea la bordul navei F 111, informează MAPN. 

STRONG RESOLVE 98 a fost primul exercițiu multinațional naval NATO la care Forțele Navale Române au participat cu cea mai mare navă de război construită în România. Țara noastră a fost primul stat care a semnat acordul de participare la „Parteneriatul pentru Pace”, în anul 1994, cu Alianța Nord Atlantică, iar în perioada de pre-aderare la cea mai puternică alianță militară din lume (1994-2004) militarii români au fost prezenți la numeroase exerciții ale NATO.

În urmă cu 20 de ani, echipajul fregatei „Mărășești” a scris o pagină importantă în istoria Marinei Militare Române, prin consemnarea unor premiere pentru țara noastră. Pentru a aduce în atenția actualului echipaj momentele remarcabile din istoria navei, la bord a fost organizată întâlnirea între generații, la care au răspuns „Prezent!” comandanții navei si membrii fostului echipaj.

Misiunea din anul 1998 a militarilor români a fost destul de dificilă din cauza condițiilor nefavorabile pentru un cart liniștit, iar comandorul în rezervă Dumitru PREDA, comandantul navei din perioada 1995-2003, și echipajul său au fost nevoiți să înfrunte, în Oceanul Atlantic, două furtuni mari, cărora le-au făcut față cu profesionalism și stăpânire de sine. La bordul fregatei „Mărășești” se afla ambarcat și un elicopter IAR 316 B Alouette, iar detașamentul elicopteriștilor participanți la exercițiul multinațional desfășurat în urmă cu 20 de ani era comandat, în premieră, de comandorul (av.) Paul CONSTANTINESCU, militar care a luat parte, de-a lungul timpului, la numeroase misiuni internaționale îndeplinite tot cu succes.

Întâlnirea echipajelor, găzduită de actualul comandant al fregatei „Mărășești”, comandorul Cornel TĂNĂSESCU, a fost un bun prilej de transmitere a experiențelor vechiului echipaj către marinarii militari mai tineri care duc cu mândrie și responsabilitate mai departe tradiția și datoria Flotilei 56 Fregate.

Sursa foto: Navy.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii