Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:50 23 04 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DIICOT. Cultură de cannabis, descoperită în locuinţa unui bărbat

ro

14 Mar, 2019 13:55 385 Marime text
La data 14.03.2019 procurorii DIICOT-B.T. Olt au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul M. M. C., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Potrivit procurorilor DIICOT, în fapt s-a reţinut faptul că, la începutul lunii februarie 2019, inculpatul M. M. C. a achiziţionat,  de pe un  site de profil, semințe de cannabis, iar ulterior le-a plantat la domiciliul său din municipiul Slatina, înființând o cultură indoor de cannabis, urmând ca după ajungerea la maturitate a plantelor să le recolteze și să comercializeze mugurii de cannabis, cu suma de 50 lei/gramul, către diverse persoane de pe raza municipiului Slatina.

La data de 14.03.2019, cu ocazia efectuării unei percheziții la domiciliul inculpatului, a fost identificată o cultură indoor de cannabis, constând în 59 ghivece ce conțineau 63 plante cannabis, în stadii diferite de creștere, cu înălțimi cuprinse între 10-35 cm, împreună cu un sistem complet de înființare și dezvoltare vegetație (surse curent 600 w, lămpi pentru creșterea indoor a plantelor, ventilator, aerotermă, îngrășăminte).

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combaterea Criminalităţii Organizate Olt.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt.

"Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie", transmit procurorii. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii