Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:09 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decizie incredibilă a Instanței Supreme. Rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT în dosarul Romgaz nu este legal

ro

22 Jan, 2018 20:46 2080 Marime text
Magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT în dosarul Romgaz, în care sunt trimişi în judecată fostul ministru al Economiei Adrian Videanu şi omul de afaceri Ioan Niculae, este nelegal, informează Agerpres.ro

Totodată, instanța a stabilt totodată excluderea a peste 80 de convorbiri, înregistrări şi comunicări, dar şi a mai multor documente financiar-contabile, extrase de cont şi situaţii financiare.

"Constată neregularitatea rechizitoriului numărul 146/D/P/2010 din 31 mai 2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, Secţia de combatere a criminalităţii organizate, în ceea ce priveşte descrierea faptelor reţinute prin actul de sesizare a instanţei în sarcina inculpaţilor Niculae Ioan, Videanu Adriean, Mirea Marin, Alesandru Dan-Victor, Palaşcă Viorel, Apan Ioana, Toth Francisc, Stancu Lucian-Adrian, Veza Marius-Leonte, Ionaşcu Lucia şi SC Interagro SA, precum şi indicarea şi analiza mijloacelor de probă", se arată în minuta deciziei.

 
Potrivit aceleiaşi decizii, judecătorul de cameră preliminară a constat totodată nulitatea interceptărilor şi înregistrărilor în peste 80 de convorbiri telefonice şi comunicări, stabilind excluderea din materialul probator a proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor, precum şi înregistrările acestora fixate pe suporţii optici.
 
Înalta Curte a decis totodată şi excluderea din dosar a unui raport de expertiză financiar-contabilă judiciară.
 

"Constată nulitatea expertizei financiar-contabilă judiciară efectuată în baza ordonanţelor nr. 146/D/P/2010 din 14 martie 2014, 31 martie 2014, 22 decembrie 2014 şi 26 ianuarie 2015. Exclude din materialul probator raportul de expertiză financiar-contabilă judiciară întocmit de experţii Dumitriu Marinela şi Bercaru Florian, înregistrat la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, sub numărul 707/01.10.2015", se mai arată în minută.

 
Judecătorul a stabilit un termen de cinci zile în care procurorul care a întocmit rechizitoriul trebuie să remedieze neregularităţile constatate şi să comunice dacă menţine trimiterea în judecată.
 

"Transmite încheierea motivată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, Secţia de combatere a criminalităţii organizate, pentru ca, (...), în termen de 5 zile de la comunicare, procurorul să procedeze la remedierea neregularităţilor actului de sesizare şi să comunice dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpaţilor ori solicită restituirea cauzei", se mai precizează în decizie.

 
Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată.

Sursa: Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii