Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:16 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSM a aprobat delegarea Mădălinei Scarlat în funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie

ro

01 Apr, 2019 17:45 1425 Marime text
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat, luni, delegarea Mădălinei Scarlat în funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), funcţie rămasă vacantă după demisia lui Marius Iacob, informează Agerpres.ro

Potrivit ordinii de zi soluţionate, delegarea a fost aprobată pentru o perioadă de 6 luni, începând din data de 8 aprilie.

"De asemenea, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât încetarea delegării doamnei Scarlat Mădălina în funcţia de procuror-şef al Secţiei judiciare penale din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, începând cu data delegării în funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv 08.04.2019", se precizează în documentul citat.


În aceeaşi şedinţă, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a mai hotărât delegarea în funcţia de procuror-şef al Serviciului de reprezentare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie I din cadrul Secţiei judiciare penale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie a procurorului Marius Cătălin Vartic, pe o perioadă de şase luni, începând cu data de 2 aprilie.

Procurorul Marius Iacob a demisionat din funcţia de adjunct al DNA pe 19 martie, după ce un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis o acţiune a Inspecţiei Judiciare şi a dispus ca Marius Iacob să fie sancţionat cu avertisment pentru săvârşirea unei abateri disciplinare.

Iniţial, în septembrie 2018, Secţia pentru procurori a CSM a decis că Marius Iacob nu a săvârşit o abatere disciplinară, însă Inspecţia Judiciară a făcut recurs, care a fost admis de Instanţa supremă. 

Sursa:  Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii