Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:14 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Copiii supradotați din județul Tulcea vor beneficia de un program educațional diferențiat

ro

14 Mar, 2018 15:12 1518 Marime text

 
Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani, a participat miercuri, 14 martie, la Casa Avramide, la conferința de lansare  a Asociației Gifted Center, pentru descoperirea copiilor cu abilități înalte și oferirea unui program educațional diferențiat.

„Studiile care s-au făcut în România spun că în momentul de față există cam 150.000 de copii cu IQ superior în țară. Este un potențial de care țara noastră chiar are nevoie, copii care pot fi susținuți să se dezvolte și să constituie un ajutor real pentru societate“, a declarat președintele Asociației Gifted Center, prof. Liliana Coleașă. 

„De obicei, suferința ne face să fim mai sensibili la copiii mai puțin norocoși, cu dizabilități, cu diabet, cu boală celiacă, cu autism, și uităm că avem și copii supradotați, copii cu abilități înalte, care și ei au nevoie de ajutor.
Este un moment astăzi în care alegem să fim alături de acești copii supradotați. Este posibil ca printre ei să fie lideri ai generației viitoare. Au nevoie de instruire, au nevoie de ajutor, au nevoie să fie înțeleși pentru că, de multe ori, comportamentul lor poate părea pentru unii ciudat, pentru alții de neînțeles, fiind un comportament al unui copil mult peste media celorlalți. Un astfel de copil supradotat a fost descoperit după o vizită la un psiholog, pentru că acel copil era neînțeles la școală, era neatent, pentru el totul era foarte simplu, iar pentru ceilalți, de neînțeles. A fost dus la psiholog, care i-a spus părintelui că acel copil nu are nimic, ci este doar supradotat și din această cauză nu se regăsea.
Iată că Asociația Gifted Center, pe care ați înființat-o, și vă felicit pentru acest lucru, vine în întâmpinarea acestor copii, pentru a-i ajuta pe ei și pe părinții lor.
La Consiliul Județean, am fost aproape de toate asociațiile cu astfel de inițiative, eu personal m-am implicat în multe evenimente de acest tip și mă voi implica în continuare, ușa noastră este întotdeauna deschisă. Avem nevoie de acești copii, pentru că mulți dintre ei se pierd: fie nu reușesc să se dezvolte, să-și mențină aceste abilități înalte, fie le ascund pentru că nu vor să fie diferiți de ceilalți. Astfel se pierd valori de care noi, românii, chiar avem nevoie“, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, Dumitru Mergeani.


Relativ recent înființată, în toamna anului trecut, Asociația Gifted Center va proceda, într-o primă fază, la descoperirea acestor copii supradotați din județul nostru, pentru ca din luna octombrie, să înceapă efectiv cursurile. Prin intermediul acestora, copiii cu abilități înalte vor avea posibilitatea de a lucra cu persoane cu abilități intelectuale și psihologice compatibile cu ale lor, cu o pregătire didactică și psihologică specializată.

Sursă foto: Consiliul Județean Tulcea
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii