Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:29 17 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consilierii Locali Municipali votează mâine salariile funcţionarilor din Primăria Constanţa. Nu sunt deloc de lepădat! (document)

ro

27 Dec, 2017 21:20 1704 Marime text


Consiliul local al municipiului Constanţa a fost convocat de primarul Decebal Făgădău în şedinţă ordinară, joi, 28 decembrie 2017, ora 11.00, în sala „Remus Opreanu″ a Consiliului Judeţean Constanţa. Pe ordinea de zi se află şi proiectul de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanța și din serviciile publice aflate în subordinea Consiliului local al municipiului Constanța.
Potrivit proiectului pe care îl puteţi consulta în secţiunea “documente”, anul viitor, un consilier juridic din Primărie poate câştiga un salariu care poate pleca de la 5974 lei şi poate ajunge până la 12207 lei. Vorbim despre salariul de încadrare, cunosc drept venit brut.
Totodată un director executiv va avea un venit brut de până la 15200 de lei, funcţie de gradul profesional.
Un muncitor care lucrează în cadrul Primăriei are un salariu de 1985 lei, un psiholog până la 3380 lei iar un secretar-dactilograf – 2192 lei.
Referentul poate ajunge la un venit de până la 4193 lei iar un consilier, expert, inspector sau poliţist local va avea venituri cuprinse între 2139 şi 5717 lei.
Auditorii vor câştiga ceva mai bine, brutul lor va atinge 6064 lei, iar şefii de birouri – 9213 lei, în timp ce şefii de servicii vor avea un brut de încadrare de 9871. Directorii adjuncţi, arhitectul şef şi directorii generali vor avea bruturi cuprinse între 12.055 şi 12.658 lei iar secretarul municipiului, un venit de încadrare de 14.300 lei.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii