Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:20 24 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comuna Castelu s-a înscris în programul de granturi al Rompetrol

ro

20 Jul, 2014 23:19 937 Marime text
Comuna Castelu s-a înscris în programul de granturi al Rompetrol cu proiectul „Mediul înconjurător, sănătatea tuturor!”.

„Dorim amenajarea unui spațiu verde care să beneficieze de asemenea și de parcare. Terenul va servi la dezvoltarea de activităţi sportive, pentru timpul liber şi de întreţinere a sănătăţii. Nivelul de trai este influenţat de accesul la activităţi sportive recreative şi de petrecere a timpului liber. În comuna Castelu şi în general în mediul rural, accesul la astfel de activităţi este foarte limitat, de aceea este importantă crearea unor structuri şi dezvoltarea acestor activităţi. Pe plan local va fi susţinut proiectul ce vizează amenajarea terenurilor de sport şi a unei săli de sport în Castelu. Proiectul urmărește amenajarea unui spațiu sportiv destinat tuturor localnicilor. Suprafața terenului va fi din gazon natural și va avea în componența sa două porți și două bănci. Sportul este definit în Carta Europeană a sportului ca o - activitate mai mult sau mai puţin organizată de practicare a exerciţiilor fizice sub toate aspectele, care provoacă o stare de bine psiho-fizică, ridică gradul de sănătate al populaţiei, contribuie la ridicarea nivelului calităţii vieţii, are rol de socializare şi poate să producă performanţe sportive la diferite niveluri de participare. Sportul are o importanță deosebită pentru sănătatea tuturor persoanelor, de aceea dorim să le oferim sprijinul necesar localnicilor din Castelu. Amenajarea terenului le oferă acestora posibilitatea de a face mișcare indiferent de mediul din care provin”, explică viceprimarul comunei Antoneta Prodan.

Mâine este ultima zi în care proeictul mai poate fi votat, urmând ca în data de 23 iulie să aibă loc selectarea proiectelor pe baza voturilor și a notelor date de juriu.


Iată calendarul următoarelor activități: 


Evaluare in teren proiecte short list: 23 iulie – 03 august 2014

Anuntare proiecte castigatoare: 04 august 2014

Semnare contracte: 04 – 30 august 2014

Implementare proiecte: 01 septembrie 2014 – 01 aprilie 2015

Raportarea finala in cadrul programului Impreuna pentru fiecare: Aprilie 2015

Finanțare de până la 100.000 de lei


Pentru proiectele propuse in domeniile mediu sau sanatate, bugetul alocat unui proiect este de maxim 45.000 lei.
Pentru proiecte de mediu si sanatate cu grad ridicat de complexitate si inovatie, bugetul maxim alocat este in limita 100.000 lei.
Proiectele care vizeaza in mod special activitati de ecologizare, plantare sau campanii de informare in comunitate (prin mese rotunde, conferinte) pe teme de mediu si/sau sanatate au ca limita bugetara 15.000 lei.

Precizăm că în anul 2007, KazMunayGas (KMG) a achiziționat 75% din actiunile Grupului Rompetrol, iar după 2 ani, a cumparat și restul de 25%.

La ora actuală, KMG International are peste 7.000 de angajati și deține în Romania următoarele unități de producție: Rafinaria Petromidia (Navodări, Constanța), Rafinaria Vega și Rompetrol Well Services (Ploiești, Prahova), Rominserv Valves (Zalau, Salaj) și Palplast (Sibiu).

Ti-a placut articolul?

Comentarii