Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:58 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Circa 7 kg de bijuterii din aur și argint și peste 10 kg de tutun, confiscate în urma unor percheziții în Constanța, București și alte patru județe

ro

31 Mar, 2015 20:07 1935 Marime text
Aproximativ șapte kilograme de bijuterii din aur și argint, peste 10 kilograme de tutun, o mașină pentru confecționat țigarete, peste 3.000 de euro și aproape 27.000 de lei au fost ridicați de polițiști pentru continuarea cercetărilor în urma a 28 de percheziții domiciliare efectuate marți în București și în județele Prahova, Dâmbovița, Galați, Constanța și Ilfov.

Potrivit unui comunicat al IGPR, nouă persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

Perchezițiile au fost efectuate de polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova la puncte de lucru ale unor societăți comerciale și locuințele mai multor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și contrabandă.

Polițiștii au urmărit documentarea activității infracționale a nouă persoane bănuite de obținerea, transformarea și scoaterea din țară, în mod fraudulos, a unor cantități semnificative de metal prețios/ aur, precum și reintroducerea în România în mod ilicit și comercializarea unor bijuterii din același material, fără înregistrarea în documentele contabile și fără achitarea taxelor și impozitelor aferente, veniturile realizate nefiind declarate.

Prejudiciul creat prin activitatea infracțională, estimat până în prezent, este de 300.000 de lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii