JD Vance și Marco Rubio s-au întâlnit, la Washington, cu miniștrii de externe ai Danemarcei și Groenlandei
JD Vance și Marco Rubio s-au întâlnit, la Washington, cu miniștrii de externe ai Danemarcei și Groenlandei
14 Jan, 2026 21:08
ZIUA de Constanta
141
Marime text
141
Marime text
Vicepreședintele și secretarul de stat al SUA, JD Vance și Marco Rubio, precum și miniștrii de externe ai Danemarcei și Groenlandei, Lars Lokke Rasmussen și Vivian Motzfeldt, au avut miercuri o reuniune la Casa Albă care a durat aproximativ 50 de minute și care s-a concentrat asupra dorințelor persistente ale Washingtonului de a anexa insula aflată sub autoritatea coroanei daneze, transmite EFE, citat de Agerpres.roDupă reuniunea desfășurată în Clădirea Biroului Executiv Eisenhower, care face parte din complexul Casei Albe, ambasada Danemarcei a programat o conferință de presă susținută de Rasmussen și Motzfeldt, care urmează să înceapă la 14:00, ora locală (19:00 GMT).
Întâlnirea, solicitată de autoritățile daneze și groenlandeze, are loc într-un context în care președintele Statelor Unite, Donald Trump, a intensificat presiunile pentru a prelua controlul asupra Groenlandei, invocând interese de securitate națională pentru țara sa.
Trump însuși a reiterat astăzi, într-un mesaj publicat pe Truth Social, că, având Groenlanda 'în mâinile' țării sale, NATO va fi mult mai eficientă și a adăugat că 'orice altceva este inacceptabil'.
Atât prim-ministrul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, cât și prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, au respins posibilitatea ca Statele Unite să preia insula, fie printr-o achiziție, fie prin forță militară.
Ministerul Apărării din Danemarca a anunțat că, începând de miercuri, va crește prezența militară și exercițiile în acest teritoriu autonom danez, în colaborare cu aliații săi din NATO, ca urmare a intensificării tensiunilor în Arctica.
Mai multe țări europene, în frunte cu Regatul Unit și Germania, au informat în această săptămână că analizează posibilitatea ca NATO să-și consolideze prezența pe insulă pentru a descuraja amenințările lui Trump.
Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


