Echipa Consiliului de Securitate Națională a lui Donald Trump pregătește opțiuni militare în Iran
Echipa Consiliului de Securitate Națională a lui Donald Trump pregătește opțiuni militare în Iran
14 Jan, 2026 17:47
ZIUA de Constanta
132
Marime text
132
Marime text
Echipa Consiliului de Securitate Națională a lui Donald Trump s-a reunit marți pentru a pregăti opțiuni militare în Iran pe care președintele american le-ar putea ordona în zilele următoare, potrivit unei surse familiarizate cu dosarul, citată de Washington Post, preluat de EFE conform Agerpres.roVicepreședintele JD Vance și secretarul de stat Marco Rubio au făcut parte din echipa care a elaborat această listă de opțiuni militare. În același timp, au fost puse în discuție și alte căi, precum noi sancțiuni economice, atacuri cibernetice sau un sprijin mai clar pentru mișcările de protest, care s-au extins în orașe de pe întreg teritoriul Iranului.
Reuniunea a avut loc după ce Trump a declarat marți că a ordonat anularea 'tuturor întâlnirilor' cu oficiali de la Teheran și că trimisul președintelui în Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a suspendat contactele pe care le-a avut până recent cu ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, și echipa sa.
Trump nu a exclus utilizarea forței militare în Iran dacă regimul ayatollahilor continuă să reprime protestele civile cu violență și să ucidă manifestanți neînarmați, indicând marți că 'ajutorul era pe drum' în legătură cu mobilizările.
Potrivit mai multor surse apropiate Casei Albe, citate de Washington Post, administrația Trump este divizată în privința faptului dacă un atac asupra instalațiilor militare sau guvernamentale din Iran este cea mai bună opțiune, întrucât un atac militar, similar bombardamentului instalațiilor nucleare din iunie, implică un risc ridicat de eroare de calcul sau informații eronate ale serviciilor secrete.
În plus, în cadrul anturajului lui Donald Trump există în continuare reticențe față de o intervenție militară în Orientul Mijlociu, care ar destabiliza regiunea și nu ar fi în concordanță cu promisiunea filosofiei politice 'America First'.
Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


