Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:36 20 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ceremonii militare dedicate Zilei Eroilor vor avea loc în toate garnizoanele din țară. Unde se va afla ministrul Apărării Naționale cu această ocazie

ro

16 May, 2018 16:57 526 Marime text
Ministerul Apărării Naţionale organizează, în toate marile garnizoane din țară, ceremonii militare și religioase dedicate Zilei Eroilor, zi extrem de importantă pentru poporul român, în care este cinstită memoria tuturor celor care s-au jertfit pentru țară.
 
În București, manifestările vor avea loc joi, 17 mai, după următorul program:
 
- ora 10.00, la Cimitirul Israelit „Filantropia” va fi organizată o ceremonie de depuneri de coroane de flori;
- ora 10.30, la Cimitirul de onoare românesc Ghencea Militar se va desfășura ceremonia militară intitulată „Rostirea solemnă a numelor eroilor români căzuți în Primul Război Mondial”;
- ora 12.00, ceremonii de depuneri de coroane de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut (din Parcul Carol I), la Monumentul eroilor militari căzuţi în misiune în teatre de operaţii şi pe teritoriul României (Parcul Tineretului), la Monumentul Eroilor Patriei (Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”), la Cimitirul de onoare românesc Ghencea Militar și la Cimitirul Eroilor Revoluţiei;
- ora 15.00, la Mormântul Ostașului Necunoscut (din Parcul Carol I) se va desfășura ceremonia militară de „Rostire solemnă a numelor eroilor români căzuți în Primul Război Mondial”.
În acest an, Ziua Eroilor coincide cu sărbătorirea a 95 de ani de la amenajarea, în Parcul „Carol I”, a Mormântului Ostaşului Necunoscut - simbol al sacrificiului şi dăruirii pentru făurirea României Mari, moment aniversar, de asemenea, marcat în acest cadru solemn.
 
Manifestări de amploare dedicate Zilei Eroilor vor avea loc și la Buzău, după următorul program:
 
- miercuri, 16 mai, începând cu ora 20.45, în Piaţa Dacia va avea loc un scurt concert de muzică militară, iar de la ora 21.00 o retragere cu cu torţe pe traseul Piaţa Dacia - Aleea Trandafirilor - Bulevardul Unirii - Bulevardul Calea Eroilor - Cimitirul Eroilor - Rond Kaufland Sud - Bulevardul Calea Eroilor -Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu - sediul Diviziei 2 Infanterie „Getica”.
Începând cu ora 21.30, la Cimitirul Eroilor  se va desfăşura o Ceremonie militară de rostire solemnă a numelor eroilor căzuţi la datorie în Primul Război Mondial. De asemenea, tot miercuri va fi inaugurat Bulevardul Calea Eroilor.
- joi, 17 mai,  între orele 08.00 și 16.00, în faţa sediului Diviziei 2 Infanterie „Getica” va fi organizată o expoziţie de armament şi tehnică militară, de la ora 12.00, va avea loc ceremonia militară şi religioasă de reinaugurare a Cimitirului Eroilor, iar de la ora 13.00 va fi organizată o defilare militară pe traseul Cimitirul Eroilor, Bulevardul Calea Eroilor, sediul Diviziei 2 Infanterie „Getica”. Astfel, peste 850 de militari români și străini - din Austria, Bulgaria, Germania, Italia și Republica Moldova vor defila pe nou inaugurata Cale a Eroilor din municipiul Buzău.

De asemenea, depuneri de coroane și jerbe de flori se vor desfășura, cu sprijinul reprezentanțelor diplomatice ale României, la cimitirele și monumentele/operele comemorative dedicate ostașilor români din Armenia, Austria, Belgia,  Bulgaria, Cehia, Franța, Germania, Federația Rusă, Republica Moldova, Polonia, Slovacia și Ungaria.
Ministerul Apărării Naţionale îi invită pe cetăţeni să asiste la toate activităţile de comemorare a eroilor Primului Război Mondial.
 
Ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, va participa joi, 17 mai, în garnizoana Buzău, la manifestări dedicate Zilei Eroilor, după următorul program:
 
- de la ora 12.00, ceremonie militară şi religioasă de reinaugurare a Cimitirului Eroilor (din Bulevardul Calea Erolilor), în cadrul căreia vor fi depuse coroane de flori la Domul central ce adăpostește Mormântul Eroului Necunoscut, concomitent cu executarea salvelor de tun.
-  de la ora 13.00, defilarea a peste 850 de militari români și străini, pe Calea Eroilor din municipiul Buzău.

Ministerul Apărării Naţionale îi invită pe cetăţeni să asiste la toate activităţile de comemorare a eroilor Primului Război Mondial.

Peste 330.000 de militari români şi-au pierdut viaţa în urma acestei conflagraţii mondiale, iar aproximativ 76.000 au rămas invalizi. Acestora li se adaugă victimele din rândul populaţiei civile, răpuse de boli, foamete sau executate de trupele de ocupaţie.
În toate lăcaşele de cult se vor trage clopotele la ora 12.00, iar în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ se va păstra un moment de reculegere în semn de omagiu pentru eroii patriei.

Sursa foto cu rol ilustrativ: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?

Comentarii