Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:35 23 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Forțele Navale Române participă la evenimentele de Ziua Armatei în garnizoanele din Constanța, Mangalia, Tulcea și Babadag

ro

23 Oct, 2025 14:17 348 Marime text
Cu prilejul Zilei Armatei României, sâmbătă, 25 octombrie, Forțele Navale Române vor participa, în garnizoanele București, Constanța, Brăila, Mangalia, Tulcea și Babadag, la ceremonii militare și religioase dedicate cinstirii eroilor Patriei.

Potrivit reprezentanților Forțelor Navale, la București, reprezentanți ai Statului Major al Forțelor Navale vor fi prezenți, începând cu ora 10.00, la ceremoniile militare organizate la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I, și de la ora 12.00, la Monumentul Eroilor Patriei din cel de-Al Doilea Război Mondial, din fața Universității Naționale de Apărare „Carol I”, și la Monumentul Eroilor Căzuți în Teatrele de Operații și pe Teritoriul României din fața Palatului Național al Copiilor.

De asemenea, reprezentanți ai instituțiilor militare de învățământ din Forțele Navale, ai Centrului 39 Scafandri și ai Muzeului Național al Marinei Române vor participa, sâmbătă, 25 octombrie, în intervalul orar 10.00-16.00, cu standuri de reprezentare, în Afi Mall Cotroceni din București.

În garnizoana Constanța, ceremonia militară și religioasă se va desfășura la Monumentul Victoriei din Parcul Arheologic, începând cu ora 10.00, iar seara, la ora 19.00, marinarii militari se vor retrage cu torțe pe itinerariul Sala Sporturilor - Bulevardul Tomis - Strada Traian - Parcul Arheologic - Monumentul Victoriei.

La Mangalia, activitatea militară va avea loc, începând cu ora 10.00, la Complexul Monumental din Piața Republicii.

La Brăila, marinarii militari vor participa la ceremonia militară și religioasă care se va desfășura, de la ora 10.00, la Ansamblul Comemorativ al Eroilor Neamului.

La Tulcea, ceremonia militară și religioasă va avea loc, începând cu ora 10.00, la Cimitirul Eroilor, iar la Babadag, infanteriștii marini vor participa la activitățile prilejuite de Ziua Armatei la Monumentul Eroilor, începând cu ora 09.00.- a mai transmis sursa citată. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii