Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:33 23 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cargou plecat din România scufundat în Marea Neagră

ro

09 Feb, 2014 03:00 1770 Marime text
O navă cargou s-a scufundat sâmbătă după-amiază în Marea Neagră în apropierea satului Durankulak din Bulgaria, nu departe de granița cu România, și toți cei 11 membri ai echipajului au fost salvați, au anunțat oficiali bulgari, informează agenția Xinhua.
Cargobotul Elland a trimis un semnal de primejdie în jurul orei locale 6.00 dimineața /4.00 GMT/ și la scurt timp, un vas turcesc aflat în apropiere a salvat toți cei 11 marinari aflați la bord, a declarat Ministerul bulgar al Transporturilor pe site-ul său.
Cargoul plecase din Portul Constanţa şi se îndrepta către Sevastopol.
Nava, încărcată cu cherestea și care plecase din România spre Turcia, s-a scufundat în jurul orei 16.30 /14.30 GMT/, a afirmat ministerul.
Echipajul include cinci georgieni, cinci turci și un cetățean din India, a precizat Ministerul de Interne într-un comunicat de presă.
Potrivit Ministerului Transporturilor de la Sofia, cauza accidentului încă nu este clară. AGERPRES

Ti-a placut articolul?

Comentarii