Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:38 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bărbat suspectat că a violat o minoră, reținut de polițiști. Victima este fiica concubinei bărbatului

ro

11 Jan, 2019 17:47 1690 Marime text
Astăzi, 11 ianuarie a.c., poliţisti din cadrul Serviciului Omoruri - Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti au reţinut un bărbat, în vârstă de 35 de ani, cercetat sub aspectul săvârşirii  infracţiunii de viol, asupra unei minore.
 
Potrivit Poliției Capitalei, din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că suspectul, profitând de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa, a abuzat de aceasta, la finele lunii decembrie 2018.
 
După comiterea faptei, suspectul a părăsit locuinţa în care se stabilise împreună cu mama minorei, fiind depistat în cursul zilei de astăzi, când a şi fost condus la audieri.
 

”Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului Omoruri, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol,  cu  bărbatul în  stare de  reţinere.
 
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie” - au transmis reprezentanții Poliției Capitalei. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii