Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:55 16 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bărbat amenințat cu pistolul la staţia de metrou Piaţa Victoriei, Suspectul, depistat de polițiști. Ce au stabilit oamneii legii

ro

29 Oct, 2018 19:45 248 Marime text
Un tânăr suspectat că ar fi ameninţat cu un pistol un bărbat la staţia de metrou Piaţa Victoriei, pe 24 octombrie, a fost prins luni de poliţişti, informează DGPMB citat de Agerpres.ro

"În această dimineaţă, în jurul orei 08,00, poliţişti din cadrul Brigăzii Poliţie Transport Public, cu sprijinul unui coleg din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, au depistat într-o staţie de metrou din sectorul 3 un tânăr de 19 ani, din Bucureşti, principal suspect în cazul de ameninţare din seara de 24 octombrie", informează Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).


Din cercetările efectuate s-a stabilit că pe 24 octombrie, în jurul orei 19,00, în timp ce se afla în staţia de metrou Piaţa Victoriei, acesta ar fi ameninţat un bărbat cu un pistol, după care a părăsit zona. Ulterior, în timp ce se afla într-un tren de metrou oprit în staţie, ar fi agresat mai multe persoane, după care a fugit.

"Cu ocazia depistării, în geanta pe care o avea asupra sa, a fost găsit un pistol cu aer comprimat, nesupus autorizării, precum şi un cuţit tip briceag", precizează sursa citată.


Tânărul a fost reţinut şi urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. 

Sursa: Agerpres.ro
Sursa foto cu rol ilustrativ: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?

Comentarii