Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:45 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Băncile care vând imobilul în garanţie nu vor mai putea urmări clienţii cu credite ipotecare

ro

17 Feb, 2015 16:54 2000 Marime text
Băncile nu vor mai putea urmări alte active sau veniturile viitoare ale clienţilor cu credite având garanţii imobiliare, chiar dacă din executarea garanţiei nu a rezultat acoperirea integrală a obligaţiilor de plată, potrivit unui proiect de lege publicat de ANPC care preia o directivă UE, informează Mediafax.
 
Actul normativ publicat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului mai prevede că, în cazul imposibilităţii consumatorilor de a accepta majorarea dobânzii, creditorul nu are dreptul să denunţe unilateral sau să rezilieze contractul.
 
Creditorul trebuie să facă o propunere, transmisă în scris, de reeşalonare sau de refinanţare a creditului, în raport cu veniturile actuale ale consumatorului.
 
În orice situaţie, legiuitorul propune ca rata dobânzii aplicabile anual sumei trase din credit să nu poată fi mai mare de 15%.
 
Totodată, în cazul în care unul dintre clienţi sau membru al familiei ce obţinea venituri, suferă din diverse motive (şomaj, reducere drastică a salariului, deces) reduceri semnificative ale câştigului lunar, dobânda penalizatoare nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale rata dobânzii aplicată atunci când creditul nu înregistrează restanţă.
 
Prin reducerea drastică a salariului se înţelege o reducere de cel puţin 15% din valoarea acestuia. Dobânda penalizatoare limitată la două puncte va fi percepută până la încetarea evenimentului care a generat reducerea veniturilor, dar nu mai mult de 12 luni. În caz de deces, perioada nu poate fi mai mică de 6 luni, mai notează Mediafax.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii