Bac 2012 Corpul de Control al Ministerului Educaţie să meargă Constanţa!
Bac 2012: Corpul de Control al Ministerului Educaţie să meargă Constanţa!În comuna Hotarele, din Giurgiu, au absolvit 80% din candidați la Bacul de toamnă. Cine voia să ia examenul, acolo ar fi trebuit să dea. Discrepanţele imense dintre rezultatele celei de-a doua sesiuni de Bacalaureat o pun pe Ecaterina Andronescu într-o situație jenantă. Zonele "fierbinţi" sunt Giurgiu, Mehedinţi, Constanţa, Suceava, unde promovabilitatea a atins valori anormal de mari pentru o a doua sesiune de Bacalaureat.
În încercarea sa de a explica această situaţie fără precedent, ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu nu a reuşit decât să înrăutăţească lucrurile. Potrivit acesteia, evoluţia spectaculoasă a elevilor care nu au promovat Bac-ul din vară se datorează meditaţiilor gratuite din şcoli, pentru care ministerul a mobilizat sute de profesori din toată ţara.
În realitate, inspectoratele judeţene s-au plâns în mod public că sălile au rămas goale pe timpul vacanţei. În plus, cei mai mulţi dascăli au lucrat în regim de voluntariat, fără să li se dea sumele modice promis.
Ştefan Vlaston, expert educaţional, are însă o versiune care nu face cinste sistemului din care provine. "Există judeţe cu o cultură bine împământenită a fraudei la Bac, unde niciun ministru n-a avut curajul să intervină. M-am
uitat de curiozitate la Giurgiu și am văzut că un liceu amărât din
comuna Hotarele deține recordul: din 77 de candidați au promovat vreo
60, adică 80% reușiți!", crede Vlaston. Acesta dă exemplul centrelor de
evaluare din Caraş-Severin luate la puricat, anul trecut, de către
Corpul de Control al ministerului Educaţiei. Peste 100 de teze identice
au fost atunci anulate, dar un singur caz nu a fost de ajuns pentru a
stârpi mafia fabricanţilor de diplome de bac.
"Dacă asta implică o bătaie prea mare de cap, ar trebui să recurgă la o metodă mai simplă: să
trimită toate tezele de la Giurgiu la Sibiu, de exemplu, pentru
recorectare, eventual cu profesori aduşi din alte oraşe. Nu-s mai mult
de 1.200, intră toate într-o dubă. Sunt convins că nu o s-o facă, le
este frică de ce ar putea să descopere, plus că ţin spatele
universităţilor private, care au nevoie de clienţi", e soluţia găsită de
Ştefan Vlaston.
O simplă comparaţie între cifrele sesiunilor de
toamnă ale examenelor de Bacalaureat din 2011 şi 2012 arată că elevii
români s-au "deşteptat" într-un an. În 2011, au absolvit Bacul, în cele
două sesiuni (vară-toamnă), 117.000 de elevi. Anul acesta, numărul celor
care au luat examenul a urcat la 134.000, iar după contestații e de
așteptat ca acest număr să mai crească cu câteva mii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp