"Autobiografia lui Nicolae Ceausescu", la Cannes
"Autobiografia lui Nicolae Ceausescu", la CannesPelicula "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" regizată de Andrei Ujică, povestea anilor de glorie ai dictatorului, când Richard Nixon şi Charles de Gaulle au venit la Bucureşti, va fi prezentată, astăzi, în premieră mondială, în cadrul Festivalului de Film de la Cannes.
Pentru a realiza filmul de 180 de minute, Andrei Ujică şi echipa sa au vizionat peste o mie de ore de înregistrări din arhiva TVR şi de la Arhiva Naţională de Filme. Regizorul spune că a dorit să "cunoască omul din spatele personajului istoric" care i-a marcat tinereţea.
În imaginile de protocol, Ujică a găsit şi fisuri în portretul dictatorului - o lacrimă, un gest necontrolat. "Dictatorul s-a umanizat", a spus regizorul, care nu crede în "ideea comodă că dictatorii secolului XX sunt monştri".
"E o noua formă de film, e o confuzie aici, filmul nu e un documentar în sensul uzual al termenului. Filmul este o demonstraţie că azi dispunem de atâtea imagini istorice încât se poate transpune în mişcare fluxul istoriei fără intervenţie de afară. Filmul nu are un text, nu există un comentariu. E ca un film artistic în care personajele se joaca pe ele însele", a declarat regizorul pentru Realitatea TV.
Sursa: realitatea.net
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp