Atenţionare de călătorie în Bulgaria Pericol de infectare în apele Mării Negre
Atenţionare de călătorie în Bulgaria: Pericol de infectare în apele Mării Negre
04 Jul, 2014 07:50
ZIUA de Constanta
4803
Marime text
Ministerul Afacerilor Externe aduce în atenţia persoanelor care vor să meargă în staţiunile de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, sau care se află deja în Bulgaria, că există un risc ridicat ca apa mării să fie infectată cu virusul hepatic A. Potrivit specialiştilor în hepatologie ploile puternice şi inundaţiile recente au afectat calitatea apei din portul Varna şi unele stațiuni bulgărești la Marea Neagră. Inspecția Regională de Sănătate Varna a comunicat, ieri, că, urmare unor analize ale apei de mare din zona ”Plaja ofițerilor- Varna” s-a constatat un rezultat nefavorabil al indicatorilor de analiză microbiologică " Escherichia coli" și ”enterococi intestinali ", se arată într-un comunicat al MAE. Specialiștii recomandă turiștilor să nu consume midii crude, să utilizeze duşul după băile în mare, să respecte cu strictețe regulile igienico-sanitare și, pentru siguranță, cei care își petrec vacanța pe litoralul bulgăresc în acest an, să se vaccineze împotriva hepatitei A.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii