Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:09 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arme, o icoană și mai multe picturi confiscate de polițiști în urma unor percheziții. Ce acuzații li se aduc suspecților cercetați în dosar

ro

23 Feb, 2018 08:54 1134 Marime text
Polițiștii din Galați au ridicat, în urma unor percheziții domiciliare, trei picturi pe pânză, o icoană pe lemn, monede și medalii aniversare, certificate de autenticitate pentru monede, tacâmuri de argint, o baionetă militară, un pistol confecționat artizanal și un pistol de autoapărare cu proiectil de cauciuc.

Potrivit Poliției Române, la data de 22 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați au efectuat percheziții la locuințele a opt persoane, cu vârste cuprinse între 31 și 74 de ani, din municipiul Galați și din localitățile Măstăcani, Băleni și Fârțănești.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe bunuri culturale, respectiv trei picturi pe pânză, o icoană pe lemn, monede și medalii aniversare, certificate de autenticitate pentru monede, tacâmuri din argint și o baionetă militară. Pentru aceste bunuri, persoana percheziționată nu a putut prezenta documente de proveniență.

Totodată, polițiștii au ridicat 46 de pachete de țigări netimbrate, 13 articole pirotehnice, din clasa a II-a, un pistol confecționat artizanal ce pare a folosi muniție letală de calibrul 22RL și un pistol de autoapărare cu proiectil de cauciuc, deținut legal, dar care ar fi fost folosit în mod nelegal.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă neletală fără drept, braconaj, operațiuni efectuate cu articole pirotehnice și contrabandă.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii